Parcare nouă, dar cu multe probleme vechi
Foto: Marian Calestru

Parcare nouă, dar cu multe probleme vechi
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Dacă tot se execută lucrări de amenajare a parcării între blocurile F3 şi F3A din Micro 17, un gălăţean care locuieşte în cartier s-a gândit că este o şansă pentru rezolvarea unor probleme mai vechi ale zonei, motiv pentru care ne-a scris, cerând ajutorul autorităţilor.

Potrivit gălăţeanului, există un canivou cu conductele de alimentare şi scurgere ale blocurilor adiacente surpat. "Conductele din canivou sunt vechi de peste 30 de ani şi în cazul în care, pe viitor, va apărea o avarie, va fi imposibil de intervenit, deoarece porţiunea respectivă e plină cu bucăţi din pavajul prăbuşit, pământ, crengi şi gunoaie aflate deasupra găurilor. S-ar strica parcarea pentru intervenţie şi ar fi dificil şi mult mai costisitor", afirmă gălăţeanul, precizând că asociaţia de proprietar a mai făcut cereri pentru reparaţii.

O altă problemă ridicată vizează reţeaua de canalizare a apei pluviale, care nu este eficientă, mai ales că, în zona blocurilor, terenul nefiind bine compactat, au apărut diferenţe de nivel care fac ca apa să băltească.

Cea de-a treia doleanţă se referă la aglomeraţia şi blocajele auto din zonă. "În anii ’90, strada Braşov (actuala parcare) avea ieşire în strada Argeşului şi se continua cu celălalt segment al străzii Braşov, dar cei cu garaje au montat ţevi metalice în beton şi au plantat arbuşti şi garduri, blocând accesul. Dacă se reface intrarea în/din strada Argeşului în parcare, va fi mult mai uşor pentru traficul în zonă", mai susţine gălăţeanul.

Ce spune Primăria

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galați ne-a declarat că reprezentanţi ai administraţiei locale au discutat cu gălăţeanul aspectele semnalate: "Ne dorim să găsim cele mai bune soluții în beneficiul gălățenilor din zona unde avem în derulare lucrările de reparații. Acestea includ amenajarea locurilor de parcare, refacerea trotuarelor și străzilor dintre blocuri. Astfel, o parte dintre problemele sesizate și-au găsit deja o rezolvare. Sunt însă și lucrări ce nu se pot derula în momentul de față, din motive obiective, având în vedere că lucrările de reparații se pot executa doar pe amplasamentul existent, dar pe care ne dorim să le realizăm în cadrul unor viitoare proiecte. Precizăm că, în prezent, Primăria municipiului Galați desfășoară lucrări de reparații în foarte multe zone ale orașului, în interioarele cartierelor", ne-a comunicat Biroul de Presă.

Citit 4147 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2020 17:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.