Un șofer este căutat de polițiștii din Galați după ce a făcut un raliu pe mai multe străzi. S-a întâmplat duminică seară, pe 16 ianuarie 2022, autoturismul condus de acesta fiind reperat pe strada Oltului de un echipaj de la Secția 3. Pentru că mașina avea o traiectorie sinuoasă, iar șoferul nu a semnalizat la schimbarea direcției de mers, polițiștii i-au făcut semn să tragă pe dreapta. Lucru care nu s-a întâmplat, conducătorul auto accelerând și continuându-și deplasarea pe Drumul de Centură și mai apoi pe Bulevardul Dunărea. Cu poliția pe urme, a reușit să abandoneze mașina în dreptul unui bloc de pe Bulevardul Galați și să fugă. Polițiștii au reușit să stabilească faptul că mașina aparține unui bărbat din județul Vrancea și desfășoară în continuare cercetări pentru identificarea persoanei aflate la volan.
Șofer căutat după o urmărire cu poliția Scris de Mariana Constandache
Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde acționează astăzi Poliția Locală Unde sunt amplasate astăzi radarele Decizie periculoasă pentru șoferii băuți și fără carnet, prinși în Galați Șoferi cu microbuze pline și cu ochii în telefoane. Curse la limita siguranței între Tecuci și Galați Cât de cuminți au fost gălățenii în minivacanță
Mai multe din această categorie:

