Nu mă grăbesc, nu am Nimica de ajuns,
sunt Lămurit fără-ntrebare şi răspuns:
nu e nimica mai înalt/ şi-adânc şi grav, rece şi cald
decât să ştiu Nimic în Plus, Nimic în Plus!
Nu mă grăbesc nici o Clipită, nici un Pas,
nici înapoi, nici înainte - am rămas
şi-o să rămân în urma mea,/ nu vreau s-ajung altă ceva:
nu are Rost, nu are Farmec, n-are Haz!
Sunt Singular şi Captivat într-un Cuvânt,
nu-s căutat, nu jinduiesc, nu stau la rând -
sunt numai eu în jurul meu/ păzit de Jurul Dumnezeu,
sunt fără Cum, sunt fără Unde, fără Când!
N-am Viitor - nu l-am aflat şi nu-s atent,
sunt un Nimic fără Trecut, fără Prezent -
sunt Subiect şi Predicat,/ dar nici să mor n-am învăţat:
trăiesc Frumos! Necunoscut! Monovalent!