Accident spectaculos în curbă, la Movileni

Accident spectaculos în curbă, la Movileni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Un șofer a scăpat ca prin urechile acului, luni dimineață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat pe DN 25, între Movileni și Galați. Autoturismul ar fi intrat cu viteză într-una dintre curbele șoselei, conducătorul auto nemaiputând să stăpânească direcția, în condițiile în care carosabilul era umed, iar aderența destul de redusă. Mașina a ajuns pe contrasens, unde a lovit un alt autoturism, care circula regulamentar, după care s-a răsturnat pe marginea drumului, rupând și parapetul de protecție. Din fericire, niciunul dintre ocupanții celor două autoturisme nu a fost rănit în coliziune. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool și pentru că nu au fost raportate victime au încadrat evenimentul ca simplă tamponare. Incidentul, soldat dar cu pagube materiale, a fost totuși de natură să afecteze traficul pe șoseaua foarte aglomerată, circulația vehiculelor fiind perturbată timp de zeci de minute.

Foto: GSDG

Citit 2558 ori Ultima modificare Marți, 06 Decembrie 2022 12:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.