Şi tot mănânc, şi tot mănânc eternitate...
plătesc tribut, cu viaţa, cestei lăcomii...
şi uite-aşa mă-ndepărtez de prima moarte
şi merg spre-a doua, să mă satur, printre vii!
Nu mă opresc, nu vreau să supăr depărtarea,
doar şchiopătez şi mă întreb, din când în când:
dacă iau prima şi o scad din următoarea,
nu îmi dă rest această viaţă de...pământ?
Or, dac-o iau şi o adaug la cealaltă,
ce-mi dă? nu-mi dă ce n-am mâncat, însă mănânc?
şi viaţa nu-i, cumva, un fel de hrană caldă
pentru cea care n-are nalt şi nici adânc?
Şi moartea nu-i, cumva, un fel de hrană rece
pentru-acest rest mărunt de/mers nimăcăieri?
deşertul nu-i deşertăciunii sclav şi rege
când ea-i regină peste mâine minus ieri?
Şi uite-aşa se tot mănâncă între ele...
eu le înghit pe amândouă, sunt atent
să nu fac dâră, s/fărmături, gunoi, surcele...
să nu-i fiu vieţii şi nici morţii repetent!
