Hai, pleacă!...acolo-s cuvintele mele,
din care-am zidit paradis şi prăpăd...
hai, du-te şi dă-le lumină prin lacrimi
şi nu te uita nici o clipă-ndărăt!
Hai, pleacă!...aici-s ruinele vieţii
din care-am mâncat şi-am băut până când
nimic n-a rămas din amar şi din dulce,
din timpul şi spaţiul minciunii să sânt!
Hai, pleacă acum!...te aşteaptă la poartă,
în straie de gală, cu suflet curat...!...
doar tu le citeşti şi le afli salvare
prin lacrimi sfinţite-n candori şi-n păcat!
Pe toate, pe rând, le-am trimis înainte,
nu vreau să rămână-napoi, fără rost...
sunt singurul meu adevăr fără moarte
în timpul şi spaţiul minciunii c-am fost!
Te rog să le spui că le cer iertăciune
fiindcă le-am pus la corvoadă, atunci...
sunt cuie bătute cu milă, în pururi,
şi-s candele-n farmecul nopţilor lungi!
Hai, du-te din timpul şi spaţiul minciunii,
hai, du-te acolo şi spune-le cui
mai vrea să se piardă-n păcatul candorii
de-a fi lup flămând şi vasal nimănui!
