Mariana Constandache

Mariana Constandache

Moştenirea legală versus moştenirea testamentară

Marți, 09 Februarie 2021 09:30 | Publicat în JURIDIC
Toate cererile românilor în materie de moștenire, în cazul succesiunii legale, trebuie depuse la judecătorie, indiferent de valoare și de obiectul lor. Pe de altă parte, testamentul reprezintă calea ideală pentru ca defunctul să îşi exprime cea din urmă dorinţă. Însă, întocmirea unui astfel de act, precum şi aplicarea dispoziţiilor sale îi pun, deseori, în dificultate pe cei care se confruntă cu asemenea situaţii. Regulile succesiunii legale se aplică atunci când defun ...

Peste 18.000 de gălăţeni infectaţi au învins boala

Luni, 08 Februarie 2021 17:10 | Publicat în SĂNĂTATE
Peste 50 de gălățeni au aflat în ultimele 24 de ore că au fost infectați cu COVID-19, în timp ce peste 60 de pacienți aflați sub tratament în spitale au primit rezultate negative la teste, putând să se întoarcă acasă.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 126 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 53 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi aju ...

Ciocnire frontală soldată cu doi răniţi

Luni, 08 Februarie 2021 16:25 | Publicat în AUTO
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane şi avarierea gravă a autoturismelor implicate a avut loc pe raza comunei Folteşti. Cele două maşini care au intrat în coliziune s-au ciocnit frontal, au concluzionat poliţiştii care s-au deplasat la evenimentul semnalat pe DN 26, la ieşirea din localitate. Din impactul violent, şoferiţa uneia dintre maşini, o femeie de 35 de ani, precum şi un bărbat, pasager în celălalt autoturism, au fost răniţi şi preluaţi de echipajele ...

Bețiv cu repetiție, prins la volan

Luni, 08 Februarie 2021 06:45 | Publicat în SOCIETATE
Un șofer din Brăila  a fost reținut în Galați după ce polițiștii rutieri l-au prins conducând într-o stare vecină cu coma alcoolică. Autoturismul condus de brăileanul în vârstă de 38 de ani a fost oprit în trafic pe bulevardul Milcov, agenții constatând că cel aflat la volan avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,04 la mie. În urma verificărilor în baza de date, a reieșit că nu deținea nici permisul de conducere, documentul fiindu-i reținut în luna octombrie a anul ...

Peste 600 de gălățeni au fost testați în weekend

Duminică, 07 Februarie 2021 17:05 | Publicat în SĂNĂTATE
Mai puțin de 20 de gălățeni au aflat  în ultimele 24 de ore că au fost infectați cu COVID-19, în timp ce peste 50 de pacienți aflați sub tratament în spitale au primit rezultate negative la teste, putând să se întoarcă acasă. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 255 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 14 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infe ...

Amenzi anti-COVID de peste 200.000 de lei

Duminică, 07 Februarie 2021 17:15 | Publicat în SOCIETATE
Razie de amploare în județul Galați în ultima zi a săptămânii, zeci de polițiști, jandarmi, polițiști locali și de frontieră verificând zonele aglomerate, de la mijloace de transport în comun, la piețe și târguri, în scopul verificării felului în care se respectă restricțiile menite să preîntâmpine răspândirea și mai accentuată a noului coronavirus. Mii de persoane și sute de locații, dintre care circa 200 doar restaurante și terase au făcut obiectul controalelo ...

30 de gălățeni, confirmați cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

Sâmbătă, 06 Februarie 2021 15:02 | Publicat în SĂNĂTATE
Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 357 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 30 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 19.193. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, un bolnav a pierdut lupta cu boa ...

Panică într-un bloc din Galați după ce unul dintre proprietari și-a incendiat apartamentul (VIDEO)

Sâmbătă, 06 Februarie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Zeci de persoane care locuiesc într-un bloc de pe strada Victor Papilian și-au petrecut jumătate de noapte sub cerul liber din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament și care amenință să se extindă și la locuințele învecinate. Pompierii au găsit scara plină de fum și au intervenit de urgență pentru stingerea focului. Opt persoane au fost evacuate de militari, pe lângă alte 20 care au fugit singure din case. În urma intervenției, salvatorii au stabilit drept cauză ...

Peste 700 de români, pozitivi la a doua testare

Vineri, 05 Februarie 2021 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 2.500 de români au fost declaraţi pozitivi în ultimele 24 de ore. În acelaşi interval, 73 de pacienţi diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2 au decedat, în timp ce alţi 750 au fost reconfirmaţi. Vineri, 5 februarie, numărul total de persoane internate cu COVID-19 a fost de 7.483, dintre care 954 se aflau la Terapie intensivă. În urma testelor efectuate la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, p ...

Aproape 18.000 de gălăţeni au supravieţuit infectării

Vineri, 05 Februarie 2021 17:45 | Publicat în SĂNĂTATE
Peste 60 de persoane nou infectate cu noul coronavirus, peste 80 de vindecaţi și niciun bolnav decedat, reprezintă bilanțul dat publicităţii vineri, 5 februarie 2021, de autoritățile sanitare gălățene. Potrivit Prefecturii, dintre cei 424 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 62 au fost declaraţi purtători ai virusului, totalul celor infectaţi ajungând astfel la 19.163. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja poz ...
Pagina 598 din 1289