Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

La aşa performanţe, aşa numere

Joi, 02 August 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Înainte de a reacţiona isteric, liderii PSD ar trebui să se întrebe de ce au ajuns unii români să-şi pună la maşină numere gen "M…PSD". Desigur, gestul în sine este mai degrabă unul teribilist, poate chiar infantil, chiar dacă "poanta", până la urmă, nu-i chiar atât de rea, indiferent de numele partidului care ar fi apărut pe plăcuţe… Probabil aşa au gândit şi cei de la frontieră când s-au trezit în faţă cu autoturismul înmatriculat în Suedia cu numerele bucluca ...

PREMIERĂ la Balta Zătun | Poveşti pescăreşti la primul Concurs Naţional pentru nevăzători

Joi, 26 Iulie 2018 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Consiliul Judeţului Galaţi, în parteneriat cu filiala locală a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, va organiza miercuri, 1 august, la Complexul de Agrement Zătun, primul Concurs Naţional de Pescuit Sportiv destinat persoanelor nevăzătoare. Este primul concurs de acest fel din ţară, urmare a reuşitei în organizarea unei faze judeţene a aceluiaşi tip de concurs. „Şi-au anunţat prezenţa, din întreaga ţară, în jur de 80 de pescari (nevăzători şi însoţitori). Ne-am ...

Constantin Grosu, validat consilier judeţean

Joi, 26 Iulie 2018 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consilierii judeţeni au validat, în ultima şedinţă de a CJ Galaţi, mandatul social-democratului Constantin Grosu, cel care va lua locul lui Răzvan-Ionuţ Adumitroaiei. Acesta din urmă a renunţat la mandat de consilier judeţean la sfârşitul lunii iunie întrucât a optat pentru o funcţie incompatibilă cu statutul de ales. Conform listei candidaţilor PSD pentru CJ, prezentată în 2016 la alegerile locale, locul vacant a revenit lui Constantin Grosu. Acesta a mai fost în trecut me ...

De patru ori mai mulţi străini pe piaţa muncii din Galaţi

Luni, 30 Iulie 2018 00:02 | Publicat în CARIERE
În condiţiile în care firmele gălăţene găsesc tot mai greu forţă de muncă, numărul de cereri pentru eliberarea avizului de angajare a unor cetăţeni străini, din ţări precum Vietnam, Turcia, Moldova sau China este tot mai mare. Potrivit datelor Serviciului pentru Imigrări Galaţi, în primul semestru al acestui an numărul cererilor de avizare a fost de patru ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o creştere de la 22 de dosare la 78 de dosare depuse. Iar ...

Ajutor european pentru preluarea migranţilor

Miercuri, 25 Iulie 2018 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană s-a oferit marţi, 24 iulie, să ajute statele membre să fie de acord cu preluarea migranţilor salvaţi pe mare, prin furnizarea de echipe de experţi şi fonduri de la bugetul Uniunii Europene, după ce noul guvern populist din Italia a adoptat o poziţie dură pe acest subiect, transmit AFP şi dpa. Pentru a îmbunătăţi gestionarea ordonată şi eficientă a persoanelor debarcate în Uniunea Europeană, liderii statelor membre au solicitat, la summitul din luna iunie, ...

UPDATE BILANȚ | Grecia, răvăşită de incendii şi furtuni puternice

Duminică, 29 Iulie 2018 13:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
UPDATE | 88 de morţi, printre care şi copii - este ultimul bilanț al incendiilor din Grecia, care au devastat regiunea de coastă din apropiere de Atena, potrivit unui anunț oficial făcut sâmbătă, 28 iulie 2018. Continuă căutările posibililor supravieţuitori printre ruinele caselor arse. Între timp, imaginile din satelit confirmă existența unor dispozitive explozive [detalii] Bilanţul persoanelor decedate în urma incendiilor de pădure din împrejurimile Atenei a urcat la 5 ...

Grupul DAMEN preia oficial conducerea la şantierul naval de la Mangalia

Marți, 24 Iulie 2018 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Grupul Damen a marcat luni, 23 iulie, printr-o ceremonie specială, prima zi de operaţiuni în şantierul naval de la Mangalia, ocazie cu care a fost prezentată şi noua echipă managerială a companiei. „Evenimentul marchează încheierea cu succes a tranzacţiei cu Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DSME) pentru şantierul naval Mangalia, cunoscut anterior ca Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI). Şantierul, care va fi redenumit Şantierul Naval Damen Mangalia, va fi exploat ...

Regimul de la Teheran, comparat cu Mafia

Marți, 24 Iulie 2018 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a comparat regimul de la Teheran cu Mafia şi a cerut tuturor ţărilor să sisteze importurile de petrol din Iran, relatează Reuters. El a făcut apel la sprijin internaţional, în special din partea ţărilor din Orientul Mijlociu, pentru a se crea "maximum de presiune" asupra Iranului. Statele care nu vor reduce "cât mai aproape de zero" achiziţiile de ţiţei iranian se vor expune sancţiunilor americane, a reamintit şeful diplomaţiei SUA. ...

Plata ”facturii” pentru Brexit, condiţionată de Marea Britanie

Marți, 24 Iulie 2018 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Marea Britanie nu va plăti factura separării de Uniunea Europeană decât în condiţiile unui acord comercial, a declarat noul ministru britanic pentru Brexit, Dominic Raab, într-un interviu publicat de Sunday Telegraph. Euroscepticul Dominic Raab, care l-a înlocuit la 9 iulie pe David Davis, după demisia acestuia, a spus că este necesară o "anumită condiţionare între cele două părţi". "Articolul 50 (din Tratatul de la Lisabona, privind procesul de ieşire din UE) cere (...) exis ...

Israelul a activat ”Praştia lui David”

Marți, 24 Iulie 2018 04:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata israeliană a anunţat luni, 23 iulie 2018, că a activat sistemul de apărare aeriană "Praştia lui David" ca măsură de precauţie împotriva unor rachete trase în interiorul Siriei vecine, declanşând sirenele în comunităţile din nordul Israelului, informează Reuters. Rachetele au căzut în teritoriul sirian şi au fost lansate în cadrul conflictului sirian, potrivit unui comunicat militar, care nu explică dacă ele au fost doborâte de doi interceptori lansaţi de "Praşti ...
Pagina 690 din 930