Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Bucuria vârstei a treia, celebrată printr-un bal mascat

Joi, 06 Noiembrie 2025 13:30 | Publicat în SOCIETATE
Uniunea Județeană a Pensionarilor Galați a organizat cu succes cea de-a VIII-a ediție a balului mascat „Simfonia toamnei”. Evenimentul, dirijat cu eleganță și pasiune de către Mimi Mocanu, a adus împreună membrii uniunii într-o atmosferă de sărbătoare și voie bună. Pe lângă gazdele din Galați, la eveniment au fost prezenți și 18 colegi din Tecuci, care au fost întâmpinați în spiritul ospitalității tradiționale cu un colac dulce. Petrecerea, care a debutat cu un e ...

Funcționari cu diplome false la Ministerul de Finanțe și ANAF

Marți, 04 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Zeci de angajați ai Ministerului Finanțelor și ai ANAF au fost angajați sau promovați în baza unor diplome obținute de la universități fantomă, arată o investigație Public Record. Mulți dintre ei lucrează și astăzi în sistemul fiscal, deși unele dintre actele de studii au fost deja anulate de instanțe. Conform unui raport al Curții de Conturi din 2022, diplomele au fost emise de două universități private fără acreditare - „Europa Ecor US” din București și „Alexa ...

România, campioană în Europa la accidente cauzate de gazele naturale

Marți, 04 Noiembrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România ocupă primul loc în Europa la numărul de accidente provocate de scurgerile de gaze naturale, iar bilanțul este îngrijorător: țara noastră are de 100 de ori mai multe victime decât statele din Vest. Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în fiecare an sunt între 100 și 300 de incidente cauzate de acumulări de gaze, soldate cu 10 până la 30 de decese, relatează Mediafax. Cele mai multe tragedii se produc din neglijență - o verificare tehnică amânată, o instalaț ...

Conducerea unei bănci de stat, schimbată după scandalul salariilor

Miercuri, 05 Noiembrie 2025 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că actuala conducere a Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID) va fi înlocuită, după apariția în spațiul public a informațiilor privind salariile uriașe din instituție, conform Digi24.  „Am preluat acum trei luni această speţă. Conducerea acestei bănci, vorbim de Consiliul de supraveghere, va fi schimbată. Vom face o nouă selecţie în curând. Este în curs acest lucru şi când vom face noua selecţie ne vom uita la to ...

Şi Constanța renunță la artificiile de Revelion

Marți, 04 Noiembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Constanța devine cel mai nou oraș mare din România care renunță la focurile de artificii de Anul Nou, informează Digi24. Decizia a fost luată pentru protejarea animalelor și a mediului, au anunțat autoritățile locale. Specialiștii avertizează că zgomotul provoacă panică și stres animalelor, iar artificiile poluează aerul. Constanța se alătură astfel orașelor Iași, Cluj-Napoca, Brașov și Ploiești, care au luat aceeași măsură. În locul artificiilor, de Revelion vor ...

Grija pentru planetă începe cu educația de azi

Duminică, 09 Noiembrie 2025 15:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În perioada 22-24 octombrie 2025, Școala Gimnazială „Miron Costin” din Galați a fost gazda a două evenimente deosebite, desfășurate în cadrul proiectului Steam4Green, finanțat prin Fondul Științescu Galați. Elevii, profesorii și invitații speciali au îmbinat educația științifică cu preocuparea pentru sănătate, natură și un stil de viață echilibrat. Prima activitate, desfășurată pe 22 octombrie 2025, a fost un Atelier de informare dedicat rolului esențial al agri ...

Seniorii gălățeni învață cum să fie în siguranță online

Miercuri, 05 Noiembrie 2025 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Parteneriatul dintre Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) continuă și în această toamnă, ajungând la o nouă etapă de colaborare. Începând cu luna octombrie, membrii CARP participă la o serie de ateliere de grup susținute de bibliotecarii din cadrul compartimentului Referințe electronice & Internet și Centrului de Informare Comunitară. Temele abordate sunt alese în funcție de solicitările seniorilor, formulate ...

Bolojan și-a amânat prezența la „Ora premierului”

Luni, 03 Noiembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan nu a ajuns luni în Parlament pentru „Ora premierului”, unde fusese chemat de PSD și AUR. Potrivit unui comunicat al Guvernului, șeful Executivului va solicita o reprogramare „pentru o zi care să permită armonizarea agendelor”. Decizia a generat reacții puternice în coaliția de guvernare, relatează HotNews.ro. Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a explicat că premierul a fost deranjat de faptul că nu a fost consultat înainte de convocare: „Eu nu ...

Bugetul României pe 2026 va avea o țintă de deficit de 6%

Luni, 03 Noiembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Discuțiile pentru bugetul anului 2026 vor începe la sfârșitul lunii noiembrie, iar ținta de deficit bugetar va fi de 6%, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conform Agerpres. Oficialul a precizat că România trebuie să integreze în buget cel puțin 10 miliarde de euro din granturile europene și că proiectul va fi unul „realist”. Următorul test important va fi Consiliul din 13 noiembrie, unde se vor analiza progresele privind PNRR și reducerea deficitului. Nazar ...

Percheziții ale procurorilor la firmele fraților Micula

Luni, 03 Noiembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Procurorii au descins luni dimineață la sediile mai multor firme din grupul European Food and Drinks, deținut de frații Ioan și Viorel Micula, potrivit Digi24. Acțiunile vizează sedii din Rieni, Ștei și Sudrigiu, județul Bihor, în cadrul unui dosar privind posibile fraude economice. Anchetatorii suspectează că, pentru a evita plata unei datorii uriașe către stat, estimate la 163 milioane de lei, companiile din grup ar fi transferat bunuri și active către alte firme controlate ...
Pagina 12 din 104