Tatiana Dumitru
Victimele violenţei domestice scapă de taxa de timbru la divorţ
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede scutirea victimelor violenței domestice de plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de divorț și partaj, informează Digi24.
Potrivit deputatului PNL Alina Gorghiu, inițiatoarea legii, „este o lege care elimină o barieră reală pentru femeile care vor să se desprindă de agresor şi să înceapă o viaţă nouă în siguranţă, pentru că libertatea nu trebuie plătită”.Gorghiu subliniază că, în multe ...
Acord pentru reduceri de personal în administrația publică
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Liderii coaliției de guvernare au participat, luni, la o ședință de aproximativ două ore, în cadrul căreia au ajuns la un acord de principiu privind reforma administrației publice, care prevede reduceri de personal de 10%, atât în administrația locală, cât și la nivel central.
Conform deciziei, primăriile și consiliile județene vor trebui să reducă 13.000 de posturi, iar la nivel central instituțiile vor avea opțiunea de a alege între reducerea personalului sau a cheltuiel ...
Certificate de medic specialist, eliberate după stagii de rezidenţat nefăcute
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că birourile din minister au fost sigilate în cadrul perchezițiilor efectuate în dosarul Operațiunii "Jupiter" și că va înainta Parchetului General toate documentele solicitate, potrivit Mediafax.
„Sesizarea s-a făcut în 2024, nu acum. Este vorba de o anchetă a Parchetului General cu privire la anumite certificate de medic specialist eliberate în fals. Discutăm despre 12 persoane care ar fi realizat stagiile de pregătire î ...
Prelegere despre reeducarea de la Aiud, la Facultatea de Istorie
Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025 15:30 | Publicat în SOCIETATE
Luni, 10 noiembrie, gălățenii sunt invitați la o prelegere dedicată unuia dintre cele mai dure capitole ale istoriei recente - „Reeducarea de la Aiud. Istorie carcerală și moștenire memorială”.
Evenimentul va fi susținut de dr. Dragoș Ursu, cercetător la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, și se va desfășura la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați, în sala AS011, începând cu ora 14,00.
Cu acest prilej va fi lansat și volumul „Reeducare și r ...
Rețea de escroci din Galați, prinsă după mai multe înșelătorii prin WhatsApp
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 17:00 | Publicat în JURIDIC
O amplă acțiune a poliţiştilor a scos la iveală o rețea de escroci din județul Galați care înșelau oameni folosind identități false pe rețelele sociale.
În urma celor nouă percheziții domiciliare efectuate, marți, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, 11 persoane, cu vârs ...
S-a împuşcat în cap în timp ce transmitea live pe rețelele de socializare
Marți, 04 Noiembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un gălățean a sunat la 112, după ce a văzut, în timpul unui live pe o platformă de socializare, cum un bărbat s-ar fi împușcat cu o armă, potrivit Agerpres.
Victima a fost găsită luni, 3 noiembrie, în municipiul Roman, de către polițiști, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 74 de ani.
„La fața locului, în municipiul Roman, au fost dirijate patrule din cadrul Biroului Ordine Publică Roman și echipaje m ...
Spectacol caritabil pentru sprijinirea copiilor din Valea Oraşului
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Fundația „Fapte Bune” anunță organizarea evenimentului „Seara faptelor Bune”, un spectacol caritabil ajuns la cea de-a XIII-a ediție, dedicat strângerii de fonduri și sprijinirii Fundației "Cuvântul Întrupat". Aceasta din urmă joacă un rol vital în viața celor 26 de copii din Valea Orașului proveniți din medii vulnerabile, oferindu-le zilnic hrană, educație și momente de joacă.
Evenimentul programat joi, 6 noiembrie, de la ora 17.30, promite o seară plină de bucurie ...
Percheziții la Galați într-un dosar de înșelăciuni pe internet
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 10:30 | Publicat în JURIDIC
Mai multe persoane din Galați sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune și fals informatic, după ce ar fi păcălit oameni din Giurgiu prin aplicații de tip chat.
Polițiștii din Giurgiu, ajutați de colegii și jandarmii din Galați, au descins marți la locuințele suspecților, în cadrul operațiunii „Jupiter”.
Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi contactat mai multe persoane, pretinzând că sunt prieteni sau cunoștințe apropiate, și le-ar fi cerut bani sub diferite ...
Entuziasm record la Gala Comunității Galați
Miercuri, 05 Noiembrie 2025 14:00 | Publicat în SOCIETATE
S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galați.
Dorința arzătoare a gălățenilor de a participa a dat însă peste cap sistemul de e-mail, înregistrându-se peste 4.000 de voturi într-o singură zi.„O parte dintre mesajele de confirmare au rămas blocate pe drum, nu pentru că am vrut, ci pentru că entuziasmul vostru a fost peste orice scenariu tehnic”, a transmis Fundația Comunitară Galați, organizatoarea galei, pe ...
Premiile decernate la Festivalul de Folk „Baladele Dunării”
Marți, 04 Noiembrie 2025 17:15 | Publicat în CULTURA
S-a încheiat cu succes cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Național Studențesc de Muzică Folk „Baladele Dunării”, găzduit de Casa de Cultură a Studenților din Galați, care a anunțat lista câștigătorilor.
După o competiție strânsă, jurizată de personalități recunoscute ale genului, majoritatea premiilor importante au plecat către studenții de la Iași.
Marele Premiu al festivalului a fost adjudecat de Daniela Radu, reprezentantă a Casei de Cultură a Studenților ...

