Uite, pun plicul între mine şi orizont, şi mă uit în zare! şi, uite, zăresc ceva, ca un abur, în plic! ceva scris! sau ceva ca un scris! nu înţeleg ce scrie acolo! nu pot descifra, mai ales că mi-am pierdut dioptriile prin râpa cea unică şi mare, şi prin cârciumile cele multe şi mici!... dar am emoţii! însă, destul de ciudat, pe hârtia plicului nu văd nici o amprentă, nici o urmă de ea! şi, din câte aud de la alţii şi din câte văd în cărţi, această doamnă nu se ...

N-o cunosc. Nu cred că o cunosc. Este posibil s-o fi văzut (pe) undeva, vreodată, dar să nu-mi fi dat seama că-i ea, tocmai ea, doamna Lui. Este posibil. Cum să nu fie posibil? Mai ales că eu, vagabond şi derbedeu, umblu peste tot, şi n-are cum să nu fi fost şi ea, măcar o dată, acolo. Cum să nu umble prin pădure? Cum să nu umble prin râpi, după pupeze calde ori pupeze reci, după pui de şopârlă ori pui de bogdaproste? Cum să nu cotrobăiască prin bibliotecă, după eroi r ...

Nu pot să mă ţin de cuvânt! am jurat că nu-ţi mai scriu, indiferent că nu vrei sau nu ştii să-mi răspunzi, dar, uite, nu pot să-mi respect jurământul! Nu te suspectez de evaziune sentimentală! nu mă îndoiesc de onestitatea şi de fidelitatea şi de curăţenia ta sufletească! nu pun în balanţa ipocriziei nici una dintre intenţiile pe care le-ai folosit, aşa cum mi-ai mărturisit, să pardoseşti drumul spre mine!...însă, toate acestea fiind zise şi ştiute şi făcute, nu ...

Nu-mi vine să cred că am şansa de a vedea o Mumă a Pădurii în mărime naturală, că am marele noroc de a fi vorbit cu ea, de a-i fi ascultat şi a-i fi sorbit cuvintele fără de care nu se (mai) poate! nu-mi vine să cred că, iată, umblă în cutia de creioane cu ghiocei şi parcă-i aşează de plecare! şi dau s-o întreb dacă mai stă sau nu mai stă, iar acest fel de Mumă se uită la mine şi nu zice nimic, parcă vrea să ascundă ceva, dar i se citeşte pe umezeala ochilor că ...

Ehei!...se aude cum începe ţiganca un cuvânt, două cuvinte...cum încep s-o ascult şi să-mi placă să cred că nu m-a păcălit gândul acela lăsat pe jos, atunci, când eram fante de treflă deghizat în Cavalerul Veselei Figuri!...Şi iată ce aud şi ascult printre lacrimi rare, de făptură (aproape) ireală, de arătare cu ghiocei pe dinăuntru şi pe dinafară, de punct unic şi terminus şi tămăduitor (parcă) în scâncetul rotundului de lut: "sigur că da! nu m-am îndoit nici ...

După ce dau colţul, mă opreşte un gând! mă opreşte şi-mi spune, aşa, de la obraz, şi muştruluindu-mă cu arătătorul, poate înţeleg şi eu cea mai simplă regulă de coborâre la cer şi de suire-n pământ: de ce n-ai întrebat-o nimic pe ţiganca din urmă? să ştii că eu...după ce m-ai abandonat aici, atunci, în seara aceea, când te grăbeai să ajungi la bal sub acoperire (bal mascat, nu?)...am început să plâng! îmi era tare frică de oameni, nu de întuneric sau de cà ...

Până la gară, calea este foarte cotită. Vorba aia: încurcate sunt căile... până acolo!... Dar e bine! decât să mă plictisesc pe o linie dreaptă, e mult mai ispititoare o linie strâmbă, cum era cărarea aceea din lanul de grâu! şi e mult mai interesant să (mă) văd cum dau mai multe colţuri, o grămadă de colţuri, pe această cărare!... Uite, deja-i şi douăzeci, şi sunt abia la al treilea colţ, în faţa Spitalului! şi văd o ţigancă singură şi foarte frumoasă! şi ...

Vine primăvara. Aşa hodorogesc experţii în climă şi specialiştii în căldura globală, care, cică, a luat-o razna, nu mai încape în termometre, nu mai are ce-i face nici Celsius, nici Kelvin, nici Fahrenheit, nici tatăl autorizat al temperaturilor înalte, domnul Sarsailă. Chiar şi Domnia Sa zice că a băgat-o pe mânecă, nu ştie cum să se mai apere şi cum să-şi mai apere supuşii, discipolii, prietenii. Până şi duşmanii se reped să-i ceară o mână de ajutor, însă M ...

Şi, din nou, coniacul mare se face coniac din ce în ce mai mic, berea mică e gata de mult!... Şi, uite... (splendoarea-i cu plete din ce în ce mai lungi, cu sâni din ce în ce mai ademenitori sub dantelăria mătăsoasă, şi cu ochi din ce în ce mai mari în cuibarele miraculoase ale luminii)... ce fel se uită la timpul şi la spaţiul pe care-l ocup lângă ea! cât de frumos îmi studiază alcătuirea! nu-i vine să creadă că eu, timidul care i-a dăruit atâta poezie, sunt în star ...

Sigur că da! arde şi ne dispreţuieşte!... cum să nu ne dispreţuiască şi să nu se uite la noi, aşa, de sus, de pe rug... dacă avem, însă nu ne mai ajunge? dacă suntem, însă credem că am plecat? dacă îl ţinem de coarne, însă urlăm că-i ciut? dacă ne tocim genunchii prin biserici, însă umblăm cu baltagul sub sutană? dacă ne plângem de plictiseală, însă scuipăm mirarea în ochi? dacă hodorogim că, iată, ce femeie estetică stă lângă noi, însă declarăm pros ...