Trei fete şi un băiat prăşesc de sfârâie pământul zbicit, dar destul de umed sub crustă. Băiatul prăşeşte mai încet şi mai stângaci, că-i mărunţel. Însă fetele sunt harnice, trebuie să fie harnice. Fiindcă, altfel, iau chelfăneală şi muştruluială, iau pasul şi lovitura de la bunica Maria, mama lor văduvă şi demnă până la sfârşit. Nu prăşesc alandala. Măsoară, din ochi, câte o postaţă, o duc până la capătul stabilit...şi tot aşa. Deoarece ţărâna ...

Nu plouă. E dimineaţă. Foarte dimineaţă. Cum se ştie şi cum se zice, sătenii se trezesc cu noaptea în cap. Că-i vremea prăşitului. Şi nu-i timp de zăbavă. Nu-i timp de pierdut la somn şi la taclale. Sapele sunt bătute de cu seara. Ce înseamnă sapă bătută? Simplu: se pune gura sapei pe o nicovală profesionistă ori improvizată şi se bate cu ciocanul până se ascute. Că doar n-ai să te duci pe tarla cu gura sapei tocită sau ştirbă, că nu ai spor nici cât stă un c� ...

Casa mea stă pe coama lină a unui deal din Broscăuţi. Stă (de) mult şi bine. Şi mă aşteaptă. Casa mă aşteaptă des, dar eu mă duc rar. Vreau să mărturisesc: eu m-am îndepărtat de casă, iar ea a rămas acolo, pe plaiuri botoşănene, parcă a tuturor, parcă a nimănui. Şi, cum spuneam, stă pe culme şi mă aşteaptă. Mă aşteaptă să-i cânt cu vioara. Să mă audă cum cânt cu vioara. Fiindcă în sufletul ei, al acestei case, am învăţat tainele vioarei, am priceput c ...

Pe prispă sau în ogradă, dimineaţa. Sau în grădină. Sau pe vale. Sau pe deal. Oricând. Cu vocea spre zori, spre răsărit. Spre facerea boabelor de rouă. Spre în/cântecul şi des/cântecul mirărilor cu pene. Spre mirarea acestora toate. Şi în fiecare zi. Poate o aude şi o vede cineva. Poate o aude şi o vede ceva. Poate se sfărâmă vreun filantrop de admirare, s-o asculte, şi s-o ia, şi s-o ducă la Şcolile Înalte ale Muzicii, unde vocile se şlefuiesc şi se presară în co ...

Nu ştie exact când, însă crede că se apropie. Îi simte răsuflarea pe dealul din stânga şi pe valea din dreapta. Poate să pună rămăşag şi să jure că-i vede conturul prin rochia subţire, venind dinspre nord sau dinspre sud, venind de dincolo ori de dincoace. Mă uit la el. Mă uit fără să vreau să-i sugerez că mă uit. Şi fără să-l tulbur din această meditaţie specifică oamenilor simpli, descălecători de curăţenie şi frumuseţe. Umblă încet şi convins pe diame ...

Bătrânul Gheorghe nu mai zice nimic. Mişcarea invizibilă a ogrăzii (ce sumă infinită de locuri fixe!) parcă nu-l mai interesează, parcă nu-i mai cotropeşte monastirile albastre ale ochilor săi (două Voroneţe trimise pe pământ să zămislească şi să sfinţească oleacă de pământ şi foarte multă şi fără de oprire poezie moldavă!). Bătrânul Gheorghe tace. Vorbelor sale parcă li-i frig, parcă vor să rămână mai multă vreme la căldură, acolo, în sufletul lui dem ...

Mă îndrăgostesc de ea. Nebuneşte mă îndrăgostesc. Romantic mă îndrăgostesc. Fără să-mi dau seama că poate fi aiurea. Fără să văd pustiul din spatele acestei idile fulgerătoare. Chiar fără să-mi pese că am să am de suferit. Pentru că nu oricine şi nu oricând este în stare să-şi toarne în suflet atâta tandreţe, deşi îl aşteaptă o cruntă dezamăgire. Şi, la urma urmei, ce dacă îmi asum acest deşert? Ce dacă există şi posibilitatea pierderii? Doar, vorba ...

Şi uite-aşa stă vioara în bucătărie, uitată de toţi ai casei, căutată de praf şi pulbere, de indiferenţă şi ignoranţă, de tristeţe şi însingurare! şi uite-aşa, ca şi cum în bucătărie îl aşteaptă un viitor foarte luminos, domnul V se apropie, atunci, de tăcerea vioarei stătătoare în penumbra singurătăţii! şi uite-aşa, parcă fiecare ochi îşi smulge câte o lacrimă tocmai din rădăcinile luminii şi vrea să o arate cerului care foşneşte la geamurile buc� ...

Un lemn care ştie să cânte cu un om care învaţă să cânte pentru că-i dăruit să cânte într-o lume care, iată, nu mai vrea şi/ori nu mai poate să cânte, trebuie pus/aşezat la loc de onoare şi de taină, adică în auzul şi în văzul acestei lumi derutate de spaime reale sau inventate, de iureşul şi triumful snobismului, al banalităţilor, al nimicurilor şi al balivernelor copleşitoare! Domnul V (un gălăţean venit din Broscăuţii Botoşaniului, foarte drept şi deştep ...

Filmul omonim a făcut valuri enorme şi mare succes de casă în epocă. Construite în stil parodistic, evenimentele din această peliculă încercau să rezolve ne/golurile societăţii umane, prin cascade de râs natural/forţat (uneori) desigur. Dacă personajele din acest film se întreceau pe însele în orice situaţie creată ori întâmplătoare, personajul de care îmi amintesc aici şi acum depăşeşte orice limită, dar fără să forţeze limitele, fără să deranjeze (prea mult) ...