Părinţi, umăr la umăr, cu propriii copii, la şcoală

Miercuri, 06 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După o pauză de un an, din cauza pandemiei, Şcoala Nr. 16 a reluat organizarea unui eveniment cu o tradiţie de aproape zece ani, "Ziua Părinţilor", în care comunitatea unităţii de învăţământ este invitată să participe cu mic, cu mare la activităţi distractive, altfel decât într-o zi obişnuită de cursuri. Curtea școlii s-a umplut de standuri şi de mese, unde s-au gătit prăjituri şi bucate alese, s-au confecţionat şi vândut decoraţiuni de Paşte, ornamente "dulci", ...

Gălățenii sunt invitați la parada motocicliștilor

Vineri, 01 Aprilie 2022 09:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Uniți de aceeași pasiune, a motoarelor turate la maximum și a adrenalinei pe două roți, motocicliști din toată țara vor da startul sezonului moto 2022, sâmbătă, 2 aprilie, în cadrul unui eveniment în premieră. Galațiul și alte 31 de orașe vor găzdui, la aceeași oră, 11,00, evenimentul denumit ”Wheels of Hope `22”, la care sunt așteptați peste 80 de motocicliști din oraș și județ. Întâlnirea, care va constitui de fapt startul primei curse oficiale a anului, va avea ...

Coana Chiriţa, de Ziua Mondială a Teatrului, la Bibliotecă

Vineri, 25 Martie 2022 07:30 | Publicat în CULTURA
Biblioteca Județeană "V. A. Urechia", Teatrul "Șapte" și Teatrul de Copii pentru Copii organizează, duminică, 27 martie 2022, de la ora 11,00, un eveniment cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului. Însăși Coana Chirița, sosită din călătoria dumisale de la Paris "din țara nemțească", va zăbovi și la biblioteca gălăţeană preț de un ceas, într-o comedie spumoasă, plină de haz. Tinerii, pregătiți cu măiestrie de regizoarea Isabela Oancea, garantează un spectacol savuros. Ev ...

O somitate mondială îşi lansează cartea la Galaţi

Miercuri, 23 Martie 2022 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Vineri, 25 martie, va avea loc în Sala Amfiteatru a Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi, începând cu ora 18,00, lansarea volumului "Top class: managementul şi leadershipul şcolar finlandez", de Ari Pokka, în prezenţa autorului şi a traducătorului cărţii, profesorul gălăţean Doru Căstăian. Ari Pokka este expert în educaţie, director de şcoală, fost preşedinte (vreme de 20 de ani) al Asociaţiei Directorilor de Şcoli din Finlanda, antreprenor educaţional, o ...

Vernisaj de tapiserie Mihai Moldovanu

Joi, 17 Martie 2022 10:00 | Publicat în CULTURA
Joi, 17 martie, de la ora 18,00, Muzeul de Artă Vizuală ne invită la vernisajul expoziției de tapiserie "Formă și simbol", semnată de plasticianul bucureştean Mihai Moldovanu. În prezenţa artistului născut la Huşi, care practică un gen artistic mai rar abordat în ultimele decenii, expoziţia aduce culoare, volum, textură. Este un artist "a cărui cercetare de limbaj plastic se îndreaptă către o esență a reprezentării prin simboluri preponderent alchimice, exprimate cu forme ...
Secretarul adjunct de presă al Casei Albe, Sabrina Singh, a anunţat, vineri, că vicepreşedintele american Kamala Harris are programată săptămâna viitoare o deplasare în Europa, la Varşovia şi la Bucureşti. Vizita este programată în perioada 9-11 martie şi “va demonstra puterea şi unitatea alianţei NATO şi susţinerea de către SUA a aliaţilor din est, în faţa agresiunii Rusiei”, se arată pe site-ul Casei Albe. “În plus, va evidenţia eforturile noastre colective de ...

Marş tăcut pentru pace, la Galaţi

Marți, 01 Martie 2022 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Un marş tăcut pentru pace este evenimentul organizat şi anunţat pe Facebook de Asociaţia "Galaţi, oraşul meu". „Miercuri, 2 martie 2022, începând cu ora 18,00, vom porni într-un marș al tăcerii, de susținere a poporului ucrainean și a păcii în lume. Ne vom îndrepta cu flori, banderole galbene şi cu telefoanele deschise când se va înnopta, către Prefectură. Deplasarea se va face pe trotuar”, precizează organizatorul, prin vocea lui Bogdan Radu Brânzan. Marşuri pentru ...

Concert şi lansare de carte de Ziua Culturii Naţionale

Miercuri, 12 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în CULTURA
Centrul Cultural "Dunărea de Jos", în parteneriat cu Filiala Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România, organizează o serie de acţiuni pentru a marca Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, şi 172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. La ora 10,30, va avea loc un concert susţinut de Fanfara "Valurile Dunării", în Parcul Eminescu. De la ora 12,00, sunt programate o lansare de carte și lectură publică cu Victor Cilincă, scriitor şi jurnalist la "Viaţa liberă", me ...

Întâlnire cu un explorator de marcă, la Cafeneaua "Merito"

Miercuri, 12 Ianuarie 2022 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Biologul şi exploratorul Alexandru Stermin este invitatul ediţiei "Cafeneaua Merito" de săptămâna viitoare, care se va desfăşura pe 20 ianuarie, începând cu ora 18,00. Educaţia este imposibilă fără curiozitate, fără pasiune în cunoaşterea şi înţelegerea naturii. Şi totuşi, ele se pierd adesea în cadrul orelor de ştiinţe (şi nu numai), iar ceea ce ar trebui să fie cunoaştere vibrantă devine adesea o muncă repetitivă şi lipsită de bucurie. Cum putem îmbina teoria ...

Un gălățean a rămas fără un deget din cauza unei petarde

Sâmbătă, 01 Ianuarie 2022 15:20 | Publicat în SOCIETATE
Noul an a venit cu ghinion pentru un bărbat de 77 de ani din Târgu Bujor. Într-un moment de neatenție, petarda pe care a vrut s-o arunce pe geam i-a explodat în mână, lăsându-l fără un deget. Din spusele victimei, petarda s-a lovit de plasa de la geam și i-a ricoșat în mână, moment în care a și bubuit. Din cauza rănii pe care a suferit-o, gălățeanul a avut nevoie de îngrijiri medicale și de internare în secția Chirurgie plastică a Spitalului Județean de Urgență ...
Pagina 4 din 166