Oamenii legii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privința unei persoane cu dublă cetățenie, română și moldovenească, care a fost depistată la volanul unui autovehicul deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
Pe 25 iunie, în jurul orei 22.25, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în ţară o persoană cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, în vârstă ...
Avocatul tecucean reținut săptămâna trecută de DNA sub acuzația de trafic de influență a scăpat ”la mustață” de arestul poliției.
Prin decizia Curții de Apel Galați, avocatul Ionuț Cîrjeu va sta în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile, hotărârea fiind dată după câteva ore de deliberări ale completului, care a avut de analizat probele înaintate de anchetatori, printre care și înregistrarea flagrantului pentru care inculpatul reținut primea o sumă de b ...
Avocat gălățean, prins când lua bani ca ”să ungă” un polițist
Vineri, 06 Iunie 2025 16:00 | Publicat în JURIDIC
7.000 de euro este suma pentru care un avocat din Baroul Galați a ajuns în custodia ofițerilor Anticorupție, după ce a fost reclamat de un bărbat că i-ar fi promis să-i ”rezolve” un dosar penal.
Avocatul activează la Tecuci și a fost reținut de DNA Galați joi, când s-a întâlnit cu clientul său, de la care ar fi luat suma de bani. Cei doi conveniseră asupra ei, spun procurorii, în urmă cu circa două săptămâni, pentru ca avocatul să intervină pe lângă un ofițer de ...
Urmărire ca-n filme, miercuri seară, în jurul orei 23.30, pe digul Brăila - Galați, unde polițiștii brăileni au încercat să oprească un autoturism condus de un şofer gălățean.
Mașina a ajuns în sensul giratoriu de la podul peste Dunăre, a virat dreapta, spre Baldovinești, apoi iar dreapta, intrând pe șantierul Drumului Expres Brăila - Galați, unde, evident, circulația este oprită. După câțiva kilometri, șoferul a lovit o grămadă de balast şi s-a răsturnat.
G ...
Prieteni cercetați penal după o plimbare cu mașina
Miercuri, 21 Mai 2025 12:30 | Publicat în EVENIMENT
Doi tineri din Brăila sunt anchetați penal după ce mașina cu care se plimbau în miez de noapte pe principala arteră a Galațiului a fost oprită de un echipaj de poliție.
Agenții rutieri i-au făcut semn șoferului să tragă pe dreapta, pe strada Brăilei, la o oră ”mică”, când orașul era destul de pustiu. Nu mică le-a fost mirarea să constate că la volan se afla un tânăr de 19 ani, venit de la Brăila, și care, în ciuda faptului că ”șofa” în deplasare, nu deține ...
Un tecucean de 45 de ani își poate lua ”adio” de la permisul de conducere, după ce a fost prins în trafic, la limita comei alcoolice.
Mașina condusă de acesta a fost trasă pe dreapta de un echipaj de poliție. Agenții, care au constatat că șoferul nu se putea ține pe picioare, au ajuns la concluzia că motivul instabilității acestuia stătea în mai multe pahare de băutură, care făcuseră ca alcoolemia arătată de etilotest să fie de 1,16 la mie în aerul expirat.
Șoferu ...
Ce pericole ascunse ne pândesc în trafic, fără să ne dăm seama
Joi, 08 Mai 2025 18:30 | Publicat în Regional
Vehicule neînmatriculate, care în cazul producerii unui eveniment ar putea fi, teoretic, greu sau imposibil de identificat, conduse de persoane fără cunoștințele necesare obținerii și deținerii unui permis de conducere sau amețite de băutură. Toate sunt circumstanțe penale, care chiar luate separat, ar atrage riscuri nu doar pentru cel care le comite, dar și pentru ceilalți participanți la trafic.
Sunt însă situații când toate sunt întrunite ”la pachet”, iar atunci peri ...
Zeci de șoferi gălățeni, ”scoși” de pe șosele în minivacanța de 1 Mai
Luni, 05 Mai 2025 13:30 | Publicat în EVENIMENT
Sute de amenzi și aproape 90 de șoferi lăsați fără permise, unii dintre ei pentru abateri penale în trafic, au fost, pe scurt, rezultatele acțiunilor Poliției Galați în minivacanța de 1 Mai.
Recent închieata ”pauză” a arătat că pericolele pe drumurile publice sunt la ordinea zilei, 26 de misiuni la care au participat circa 20 de polițiști gălățeni în fiecare zi soldându-se cu un număr apreciabil de constatări. Potrivit IPJ Galați, numărul amenzilor date de oamenii ...
Polițiștii de frontieră gălățeni au descoperit în trafic o femeie aflată la volanul unei maşini deşi avea suspendat dreptul de a conduce.
Pe 19 aprilie, în jurul orei 21.00, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competenţă, un echipaj al Poliţiei de Frontieră Foltești, aflat în misiune la Frumușița, a oprit pentru un control de rutină un autovehicul înmatriculat în România, condus de o femeie de 50 de ani. În urma verificărilor ef ...
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Piscu, a dat de necaz în timpul unei vizite de weekend la Galați. La volanul unei mașini, a venit în oraș să se distreze, numai că plimbarea din miez de noapte i-a adus surprize la care nu se aștepta. Mașina a fost oprită pe strada Domnească de un echipaj al Secției 1, care a vrut să-i facă șoferului un control de rutină.
Verificările documentelor și mai apoi ale portbagajului mașinii au scos la iveală nu una, ci două nereguli. Tân ...
Pagina 1 din 2