Bani europeni pentru un liceu și o școală

Bani europeni pentru un liceu și o școală
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Contractele de finanțare europeană pentru reabilitarea termică a Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” Galați şi a Școlii Gimnaziale „Gheorghe Munteanu” au fost semnate, săptămâna trecută, de primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Pentru fiecare dintre cele două instituţii de învăţământ, perioada de implementare a proiectelor este de 20 luni de la semnarea contractului de finanțare.

Potrivit unui comunicat de presă, valoarea totală a proiectului pentru Liceul "Saligny" este de 1.912.267 de lei, din care 1.845.264 de lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă. 

Clădirea, construită în anul 1976, va beneficia de termoizolarea pereților exteriori opaci cu saltele de polistiren expandat ignifugat. De asemenea, vor fi izolate planșeul peste ultimul etaj și planșeul peste subsol cu saltele din vată minerală, se va înlocui tâmplăria exterioară veche cu sisteme noi din PVC și vitraj termoizolant triplu cu acoperire selectivă low-e. În plus, va fi montat un sistem de panouri termosolare și pompă de căldură. În același timp vor fi refăcute instalațiile de încălzire, cele de apă caldă și instalațiile de iluminat, va fi înlocuită instalația de distribuție a apei reci și a colectoarelor de apă menajeră, vor fi refăcute tencuielile degradate din interior și exterior, se vor face finisaje interioare în zonele de intervenție, vor fi reparate trotuarele de protecție, se vor executa lucrări de securitate la incendiu. 

Mai trebuie spus că Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, unde studiază peste 1.100 de elevi, va deveni din toamnă singura unitate de învățământ din județul Galați care va avea clase de învățământ dual (în care se învață meserii specifice) pentru 30 de elevi, programul fiind realizat în colaborare cu două companii de utilitate publică. 

Valoarea totală a proiectului care vizează Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu” este de 1.929.774 de lei, din care asistența financiară nerambursabilă - 1.808.074 de lei. În clădirea construită în anul 1975 învaţă aproximativ 300 de elevi. 

Proiectul cuprinde: termoizolarea pereților exteriori, termoziloarea planșeului, termoizolarea soclului clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu ramă PVC și vitraj termoizolant triplu, montarea unui sistem de preparare apei calde de consum cu panouri termosolare și boiler, precum și montarea unei pompe de căldură. Pe lângă înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și a colectoarelor de apă menajeră, se vor reface tencuielile, finisajele interioare în zonele de intervenție și se vor repara trotuarele de protecție.

Citit 5055 ori Ultima modificare Duminică, 22 Martie 2020 18:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.