Stații moderne pentru gestionarea deșeurilor, la Tecuci

Stații moderne pentru gestionarea deșeurilor, la Tecuci
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După închiderea depozitului neconform de la Rateș, președintele Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea anunță noi lucrări la Tecuci, în cadrul celei mai ample investiții din țară de gestionare a deșeurilor.

”Astfel, construim două stații moderne, una de transfer a deșeurilor și cealaltă de compostare a deșeurilor vegetale, în condițiile în care bazinul legumicol de la Matca se află la doar câțiva kilometri. Constructorul lucrează la partea de armare a fundației, unde se vor folosi aproximativ 20 de tone de fier beton. De asemenea, în același timp, în fabrică se pregătește și confecția metalică. Mai mult, finalizăm în aceste zile și branșamentul electric al depozitului de la Rateș, astfel încât să fie pornite toate instalațiile montate în procesul de închidere a platformei de deșeuri”, a menționat președintele CJ.

Valoarea celor două stații de transfer și compostare este de aproape 28 de milioane lei, fonduri europene atrase de CJ. Proiectul de management integrat al deșeurilor din județ (Valea Mărului, Tecuci, Târgu Bujor și municipiul Galați) înseamnă investiții de peste 100 de milioane de euro.

Citit 1597 ori Ultima modificare Vineri, 07 Aprilie 2023 21:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.