Fonduri europene pentru planificarea familială

Fonduri europene pentru planificarea familială
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Consiliul Județean Galați a depus pe fonduri europene, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, proiecte, în valoare de aproape un milion de lei, pentru dotarea și amenajarea cabinetelor de planificare familială de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei” din Galați, Spitalul Municipal „Anton Cincu” din  Tecuci și de la Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor.

”Planificarea familială înseamnă educație, consiliere și prevenire, astfel încât să fie redus fenomenul mamelor minore și al abandonului la naștere, să fie prevenite bolile cu transmitere sexuală, să scadă mortalitatea infantilă, iar nou-născuții să fie mai bine îngrijiți. Mai mult, aceste cabinete de planificare familială fac parte din strategia de luptă împotriva cancerului de col uterin, o boală care afectează, din păcate, foarte multe femei din România. De asemenea, în cadrul acestui apel de finanțare, sunt prevăzute fonduri pentru perfecționarea personalului medical din cabinetele de planificare familială, precum și pentru derularea unei campanii naționale de educație pentru sănătate, care va fi implementată cu prioritate în zonele vulnerabile”, a precizat președintele CJ, Costel Fotea.

Valoarea celor trei proiecte este identică, fiind vorba de câte 335.480,23 lei (inclusiv TVA).

Citit 1550 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Mai 2023 10:03

1 comentariu

  • postat de gheorghe
    Miercuri, 17 Mai 2023 12:45
    24.84.229.***
    Deja e facuta planificarea: sterilizarea psihologica (un copil costa!), degenerarea sexuala (homosexuakitate, perversiuni sexuale, mutilarea sexuala "la cerere" adica trangenderism, .... femeia barbatya si femeia de "succes" - cariera, nu familie!, salvarea lu' Gaia (copl inseamna "amprenta de carbon!), poligamie, pedofilie, transhumanism (credinta dobitoaca in nemurire), abolirea proprietatii adica umblat cu traista-n bat, nomad, credinta-n sex (de la yoghini - hinduism = demonism), sexul ca terapie, ... si religie covidian-vaccinista.
    Cuvintele ciate duc la sinucidere sociala, colectiva.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.