Ion (în sat) e poreclit Ion...
şi sapa lui e poreclită sapă,
şi nu visează garduri de beton,
şi linia din palme i se crapă!
N-are fântână-n curtea de folos...
(abia-i încape câinele-n ogradă)...
e campionul mersului pe jos,
necunoscut la vro olimpiadă!
Şi (rareori) blestemă şi înjură,
şi dă la câine fluierul de os,
îngroapă sărăcia-n arătură,
să n-o mai vadă fiul – Făt-frumos!
Adeseori s-aude „Doamne, iartă!”...
(are, şi el, un Dumnezeu al lui)...
şi ochii, capodopere de artă,
privesc miraţi în susul nimănui!
Şi câinele, prieten bun cu Luna,
ham-ham...păzeşte fluierul de os...!
Tot mai bătrân, Ion sapă (întruna)
fântâni adânci, cu gurile în jos!
Să aibă apă cine-o fi să vină
în urma lui, pe singurul pogon...
e vinovat, şi n-are nici o vină:
Ion (în sat) e poreclit Ion!
