„Ai făcut poză cu arteziana?! Acum hai la Eminescu!”, este una dintre replicile care se tot aud, în Parcul „Mihai Eminescu” de joi după-amiază, de când noua fântână arteziană a fost pusă în funcţiune. Apariţia ei la intrarea în parc, pe fostul scuar cu trandafiri, este privită critic de unii gălăţeni, care o numesc ironic „ţâşnitoare mare”, lighean” sau „balie”, iar de alţii, cu încântare. Dovadă, fotografiile cu arteziana, care au inundat Facebook-ul! ...
Frumoasa magnolie care, în fiecare primăvară, înflorea la intrarea din strada Domnească a Parcului "Mihai Eminescu" s-a uscat. La fel şi numeroşi copaci din zona statuii marelui poet. Lucrările de modernizare sunt în toi, însă schimbarea la faţă a parcului devine tot mai vizibilă. Tocmai de aceea am fost curioşi să aflăm cât va mai rămâne din vechea suprafaţă verde a parcului şi mai ales câţi arbori au fost tăiaţi în cadrul proiectului de modernizare. O singură coro ...
Pe 10 mai 2011, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, venea la Galaţi, împreună cu premierul Emil Boc, pentru a semna contractul de finanţare europeană al proiectului "Modernizare Grădina Publică", finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Titulatura proiectului era însă greşită pentru că - după cum spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi - un monument istoric, aşa cum este Grădina Publică, nu poate fi moderniz ...
Pământ răscolit, resturi de garaje demolate, autoturisme cocoţate pe trotuare, încălecând resturi de bordură sau ocupând peticele de spaţii verzi rămase încă în viaţă. Alei rupte sau distruse, înecate în noroi, care nu le dau pietonilor altă soluţie decât să meargă direct pe carosabil. Dezarmant, aşa arată numeroase locuri din Galaţi, de unde au fost demolate garajele sau unde au fost amenajate locuri de joacă. Vestea bună este că, măcar în ceasul al 12-lea, situa ...
* Fiare rupte şi ruginite, sârmă ghimpată şi improvizaţii urâte şi periculoase * Majoritatea asociaţiilor de proprietari se gospodăresc singure, asta dacă se hotărăsc să o facă * Municipalitatea spune că garduri hidoase sunt schimbate în fiecare săptămână La fel cum hainele sau modul cum este îmbrăcat un om contribuie la imaginea acestuia, aşa şi grădinile, gardurile, aleile oraşului oferă trecătorului o impresie de bun augur sau, dimpotrivă, îl îndepărtează. ...
Una dintre zonele cele mai afectate de lipsa trotuarelor este şi cea a Portului. Aici, cetăţenii practic nu au alei pe unde să meargă. Blocurile sunt împrejmuite de jumătăţi de trotuare murdare, vechi, mâncate de vreme. „Sunt dintotdeauna aşa. Nu a venit nimeni să facă ceva, să pună asfalt. Au dat într-un loc cu resturile rămase şi atât”, ne-a spus inginerul Nichita. După ce că aleile sunt mici şi înguste, acestea sunt ocupate de buruieni crescute alandala, netăiate d ...

Trotuare care dispar: Grătare şi chindii pe aleile pietonilor

Vineri, 19 Octombrie 2012 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Trotuarele pietonilor sunt din ce în ce mai ignorate de şoferi. Aceştia le-au transformat în adevărate parcări fără plată, ba chiar şi-au întins garajele pe ele. În cartierele mărginaşe Micro 20 şi Micro 21, această problemă a garajelor extinse până pe alei e tot mai evidentă, iar reacţiile nu au întârziat să apară.„Prea mulţi şi-au făcut cuibul pe aici. Nu s-au gândit şi la noi că trebuie să mergem pe stradă, că nu mai avem trotuare. Să le fie lor bine şi a ...

Cum se circulă în oraş pe timp de iarnă? (FOTO)

Miercuri, 15 Februarie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi afară nu a fost ger şi nici viscol, astfel încât să nu se poată interveni în noaptea de luni spre marţi, ieri dimineaţă Galaţiul era aproape paralizat de zăpadă. Dacă străzile principale erau circulabile – unele din ele chiar „la asfalt”, lucru lăudabil – pe aleile dintre blocuri a fost jale mare, că nici maşinile Ecosal nu au mai ajuns să încarce gunoiul. În timp ce gălăţenii i-au pomenit de toţi sfinţii pe cei de la primărie, autorităţile au explicat ...