Norocul de a nu fi Cosmin Păun şi ghinionul de a juca în horă alături de cel care te huiduie

Norocul de a nu fi Cosmin Păun şi ghinionul de a juca în horă alături de cel care te huiduie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bilă albă - Lui Paul Florea pentru că, deşi este prefect, nu a închis drumurile din judeţ doar pentru că a nins ceva mai mult. Pentru cei care au uitat, în decembrie 2009, prefectul de atunci, Cosmin Păun, a luat decizia închiderii tuturor drumurilor din judeţul Galaţi, deşi arterele blocate de zăpadă erau chiar mai puţine decât în această iarnă. Totuşi, decizia închiderii drumurilor nici măcar nu a fost pusă în aplicare în timp util, motiv pentru care nu s-au instituit imediat şi filtre de poliţie la ieşirile din municipiile Galaţi şi Tecuci, care să-i împiedice pe şoferi să meargă pe drumurile blocate. Rezultatul a fost că sute de oameni au stat peste 20 de ore într-o coloană de peste 5 km, formată din maşinile care nu puteau să înainteze, atenţie!, nu din cauza zăpezii, ci din cauza unor TIR-uri care derapaseră şi care nu puteau fi repuse în circulaţie. De data aceasta, însă, prefectul Paul Florea nu s-a pierdut cu firea şi nici nu a exagerat, ci a încercat să coordoneze serviciile descentralizate astfel încât să se deblocheze cât mai rapid drumurile, iar oamenii să nu rămână, pe străzi, în zăpadă. Ceea ce nu înseamnă că nu au existat astfel de cazuri - vezi cei peste 140 de oameni, recuperaţi de pe DN 24 D şi cazaţi la Cuca.

Bilă Neagră - Preşedintelui Asociaţiei pentru Conciliere Galaţi, Vasile Panţuş, care, după ce, vineri, a ieşit în stradă, huiduind Guvernul, preşedintele ţării şi PDL, luni l-a luat de mână pe reprezentantul Guvernului în teritoriu - prefectul Galaţiului - şi a jucat Hora Unirii cu dânsul! Deşi gestul lui Panţuş a fost explicat de acesta ca un mesaj de unitate şi pace social (?!), explicaţiile nu prea au convins în condiţiile în care schimbarea de atitudine - de la protestatar la partener de horă - a fost atât de iute şi atât de radicală. Rămâne de văzut dacă la următoarea acţiune de protest Panţuş va mai striga «Jos Guvernul!» sau doar va dansa pe muzica acestuia…

Citit 9329 ori Ultima modificare Duminică, 29 Ianuarie 2012 12:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.