Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”
(!) fost odată - ca niciodată, bineînţeles -
o fată de împărat foarte mare -
dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit
această întâmplare (!)
(!) împăratul avea grădină - şi un măr în fund,
cum spun elevii de liceu -
fetei îi făcea toată noaptea curte pe drum
şi pe coastă un zmeu (!)
(!) un zmeu rău - fără scrupule, pot să zic,
fiindcă urâtul poftea la fruct
şi nu ştia cum să-(l) vadă mai repede
(pe) împărat(ul) defunct (!)
(!) spontan, împăratul cel foarte mare a murit -
bineînţeles, de plictiseală -
cu aleasă pompă şi jale şi făt-frumos
l-au cultivat lângă şcoală (!)
(!) și încă o dată - tot ca nici o dată, desigur -
îi cresc fructele la purtare,
iar zmeul şi fata culeg şi scriu corect
despre păcat şi iertare (!)
