Eu... dintr-un fel de linişte-am venit
să stau puţin sau mult, să-mi pară bine
sau rău... şi să mă mir ce demiurg/ nenorocit mă face de ruşine!
El vrea să cred că-s jucăria lui,
naiva/tâmpa lui marionetă -
trage de sfori şi hohoteşte crud
în sinea-i egoistă şi secretă,
în gaura-i de geniu-şobolan,/ de brută chioară, surdă, strâmbă, netă!
Eu... într-un fel de linişte cobor/ - aceeaşi, parcă... liniştea aceea
întreagă, fără moarte, fără timp,
din care nu se-ntoarce nici scânteia
să reaprindă falsul trist extaz;
eu (n)-am, tu (n)-ai, el (n)-are, ea nu are!
Şi-aşa - [(sigur că da! sigur că da!) -
învrednicit în veşnică răbdare] -/ las demiurgul şui să plângă-n pumni,
abandonat în gol şi-n remuşcare!
[Notă: (brutărie: spaţiu în care se fabrică brutele)]
