Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Incendiile violente au ajuns la periferia Atenei

Luni, 12 August 2024 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Protecţia Civilă elenă a ordonat luni evacuarea mai multor localităţi de la periferia nord-estică a Atenei, ameninţate de un incendiu violent care a izbucnit duminică şi care ia amploare, informează AFP. Incendiul a dus deja la evacuarea oraşului istoric Marathon, cu populaţie de peste 7.000 de locuitori, aflat la 40 kilometri nord-est de Atena. Cel puţin alte cinci localităţi au fost evacuate la primele ore ale dimineţii, la fel ca şi două spitale, în Penteli, la aproximativ ...

Portavion american, mobilizat în Orientul Mijlociu

Luni, 12 August 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a ordonat portavionului USS Abraham Lincoln să-şi "accelereze" deplasarea către Orientul Mijlociu, pe fondul intensificării temerilor privind o extindere în regiune a războiului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a indicat un responsabil de la Pentagon, informează AFP, Reuters şi dpa.Ministrul american al Apărării a cerut flotei conduse de portavionul Lincoln, care transportă avioane de luptă F-35C, să meargă ...

Cu războiul în spatele curții

Marți, 13 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ofensiva ucraineană din Kursk a venit într-un moment în care – de la Kremlin până în prima linie a frontului – rușii se vedeau deja victorioși și cu teritoriile din estul Ucrainei alipite definitiv. Dar iată că întreaga societate rusească a fost silită să realizeze că Putin și elitele militare de la Moscova nu sunt chiar atât de atotputernice pe cât pretind și că situația pe front este departe de a fi ”sub control”. A căzut ”mitul” că teritoriul Rusiei este in ...

Replici la conversația Trump - Musk de pe rețeaua X

Marți, 13 August 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fostul preşedinte şi actualul candidat republican la preşedinţia SUA Donald Trump nu a ratat ocazia de a-i critica pe preşedintele Joe Biden şi candidata democrată la preşedinţie Kamala Harris, în conversaţia sa de luni seară cu Elon Musk, iar Harris nu a întârziat să riposteze.Kamala Harris este "o liberală din San Francisco, care a distrus oraşul şi ca procuror a distrus California", a spus Trump, dând vina pe concurenta sa pentru creşterea imigraţiei ilegale. "O să fie m ...

Cum va arăta după modernizare Complexul Muzeal de Științele Naturii (FOTO)

Luni, 12 August 2024 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" au început noi etape în ceea ce privește lucrările la cele două mari proiecte aflate în derulare - sediul principal al muzeului și sera de plante exotice - informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi a intrat într-un amplu proces de reabilitare termică și energetică în cursul anului trecut, însă proiectul este unul mult mai ambițios ...

Iranul va lansa „în câteva zile” un atac asupra Israelului

Luni, 12 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant i-a transmis omologului său american Lloyd Austin că Iranul face pregătiri pentru o operațiune militară pe scară largă împotriva Israelului, sursele din comunitatea de informații așteptându-se ca aceasta să fie lansată în câteva zile, transmit Reuters și Axios.Ministerul condus de Gallant a confirmat într-un comunicat remis presei luni că acesta și Austin au avut o conversație telefonică duminică noaptea. Potrivit comunicatului ...

Incendiu! Pericol de explozie la centrala nucleară Zaporojie

Luni, 12 August 2024 12:06 | Publicat în Război în Ucraina
Moscova și Kievul se acuză reciproc că au provocat un incendiu în incinta celei mai mari centrale nucleare din Europa, la ora actuală ocupată de ruși, Zaporojie, în Ucraina, fără ca ambele părți să raporteze radiații crescute, informează Reuters. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a ONU, care este prezentă la vasta instalație cu șase reactoare, a declarat că experții săi au văzut, duminică, un fum puternic și întunecat provenind din zona de nord a ...

Tudor Chirilă, dedicație muzicală ”pentru barosani”

Duminică, 11 August 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Actorul Tudor Chirilă, în timpul concertului susținut la Untold de către formația sa, Vama, a precedat una dintre piesele interpretate cu un scurt discurs în care s-a referit la corupția în România și modul în care este combătută. Speechul lui Tudor Chirilă a fost ținut înainte ca Vama să interpreteze piesa „Barosanii”. „Țara noastră are parte de două chestii: sclavii și barosanii. Sclavii sunt ăia care plătim taxe, barosanii sunt ăia care le ciordesc și le cheltui ...

Detalii șocante privind uciderea pacienților de la Spitalul ”Sf. Pantelimon”

Duminică, 11 August 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În referatul cu propunerea de arestare a doctorițelor Maria Miron și Mirela Păiuș, procurorii le acuză pe acestea că au acționat cu sânge rece atunci când au decis moartea unui pacient internat la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, potrivit referatului prezentat în instanță și obținut de HotNews.ro. „Calitatea de medic specialist Anestezie şi Terapie Intensivă a celor două inculpate este de natură să sporească gravitatea faptelor, în condițiile în care aceste ...

Un graffiti al lui Banksy, demolat la Londra

Duminică, 11 August 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un nou graffiti realizat sâmbătă de artistul stradal britanic Banksy, reprezentând o pisică desenată pe un vechi panou publicitar din nord-vestul Londrei, a fost îndepărtat în huiduielile celor prezenţi la faţa locului, la doar câteva ore după ce a fost anunţat, relatează DPA/PA Media. Lucrarea artistului stradal anonim a fost îndepărtată de trei bărbaţi care au susţinut că erau angajaţi de o companie contractantă să demonteze panoul publicitar din motive de siguranţă. ...
Pagina 126 din 1108