România pe hârtie în 100 de chipuri. Premiat la Paris, ignorat în Galați
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Premiat la Paris, ignorat în Galați
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Ce faci dacă ești tânăr sculptor și rămâi fără o mână? Sculptezi în continuare, timp de șase decenii. Și mai iei și premii. Pare greu de crezut, dar este cazul lui Ion Jalea (1887 – 1983) care și-a pierdut, la mai puțin de 30 de ani, mâna stângă în primul război mondial, în care a luptat ca voluntar în bătălia de la Nămoloasa. A fost şi cazul renumitului pictor polonez Wladislaw Strzemiński, rămas fără o mână şi fără un picior în acelaşi prim război mondial, dar care a fost până la urmă împiedicat să lucreze de regimul comunist, căruia nu i se supunea, şi nu de handicapul său fizic. 

Revenind la Ion Jalea, lipsa brațului nu l-a împiedicat să lucreze în continuare, astfel încât, douăzeci de ani mai târziu, în 1937, obținea Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Paris. Oraș în care studiase și prin atelierul lui Rodin, la fel ca Brâncuși. 

Basorelieful ”Concertul”, realizat de artist în 1969, stă ignorat de toată lumea în inima Galațiului, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Nu are parte nici măcar de un indicator sau de o placă explicativă, deși se află pe lista monumentelor istorice.

Pentru cei care înțeleg doar banii e suficient să spunem că o lucrare de-a lui Ion Jalea, de mici dimensiuni, intitulată ”1917”, a fost vândută în urmă cu doi ani la o licitație cu 7.200 de euro. O copie în bronz a operei sale, ”Arcaș odihnindu-se”, se află în sediul Curții de Justiție a Comunităților Europene.

În imagine, poetul Ion Zimbru citește, în fața ”Concertului”, numărul din 12 aprilie 1961 din ”Informația Bucureștiului”, ediție specială dedicată zborului primului om în cosmos: Iuri Gagarin, din Uniunea Sovietică. Douăzeci de ani mai târziu, în 1981, Dumitru Prunariu devenea primul și singurul român care a ajuns în cosmos.

Centenarul nostru: 100 comori pe hârtie în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

”România pe hârtie în 100 de chipuri” este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural ”Ars Rediviva” (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".

Citit 3289 ori Ultima modificare Marți, 28 August 2018 00:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.