* Cel mai greu se împletesc coşurile pentru cărat peşte * Un coş se naşte în cam o oră şi jumătate şi costă, în medie, 15 lei
Oancea e comună mică, dar cu istorie bogată, fiind atestată documentar în anul 1521, în timpul lui Ştefăniţă Vodă, la mai puţin de două decenii de la moartea lui Ştefan cel Mare. Spre deosebire de alte comune de prin judeţ, oamenii de aici beneficiază şi de faptul că primarul, Victor Chiriloaie, e un susţinător şi un promotor al tradiţiilor locului. Din păcate, însă, indiferent câte eforturi ar face administraţia locală, meşterii populari îmbătrânesc şi iau cu ei, în veşnicie, şi deprinderile care au dat substanţă civilizaţiei şi culturii străvechi, populare, a locului. Astăzi, în întreaga comună, a mai rămas un singur meşter popular: Gavrilă Mocanu, împletitor de coşuri.
„Au fost mulţi în comună, nu vă gândiţi! Dar au îmbătrânit şi n-au mai putut lucra, au murit… Şi pe lângă mine au tot venit oamenii să stea şi să înveţe, dar nu prea s-a lipit meseria de ei. De ce, nu ştiu”, spune împletitorul de coşuri.
Meşteşugul l-a deprins de la tatăl său.
„Câţi ani aveam când am împletit primul coş? Vreo 15, cred. Nici nu mai ştiu dacă, la vremea aia, îmi plăcea sau nu să fac treaba asta. Dar tot stând pe lângă tata, tot ajutându-l, am învăţat până la urmă. Acum, la 42 de ani ai mei, aş zice că am peste 25 de ani de când împletesc serios. Câte coşuri am făcut, nu mai ştiu. Or fi fost sute, or fi fost mii…nu le-am mai numărat”, ne povesteşte, gânditor, Gavrilă Mocanu.
Meşteşugul este, mai degrabă, unul de iarnă. După ce campaniile de semănat şi recoltat s-au terminat, pe frig, nuielele de salcie sunt mutate, cu braţul, din magazine, lângă foc.
„Am eu o sobă aici, acasă, lângă care lucrez când e rece afară. Mai întâi, nuielele astea trebuie uscate, altfel nu ţin. Eu împletesc din salcie, deşi se poate şi din răchită. Problema este că la noi, aici, răchită nu se mai prea găseşte. A mai fost, dar bălţile au mai secat între timp”, spune Gavrilă Mocanu.
Prevăzători, oamenii din comună vin să-i ceară meşterului coşuri şi iarna, din timp, deşi cel mai probabil vor avea nevoie de ele abia prin primăvară. Câte feluri de coşuri face meşterul şi la ce sunt ele bune? „Împletesc coşuri de toate feluri. Începând de la cele mici, pentru adunat şi dus ouă, din cele mai mari pentru cărat porumb – nici nu prea ai cum să cari porumb cu găleata, e incomod! - până la cele mari, cu care se cară struguri de la vie sau cine ştie ce altceva mai are omul de dus. O femeie m-a rugat să-i fac un coş mai mare, peste care am pus o singură toartă. Îl foloseşte ca să ducă mâncarea la câmp. Mult mai bine stau borcanele şi toate celelalte într-un coş. Şi dacă ai grijă de el, te ţine ani întregi”, este de părere meşterul popular.
Un singur fel de coş îi pare lui Gavrilă Mocanu ceva mai greu de realizat.
„Este vorba despre cel de peşte. Spre deosebire de toate celelalte, la care începi lucrul de jos, de la bază, la coşurile de peşte lucrezi mai întâi gura. Nu-i imposibil, bineînţeles, dar e ceva mai dificil", a precizat Gavrilă Mocanu.
Preţul unui coş: vreo 15 lei, în medie. Nu-i ia mai mult de vreo oră să-l împletească. Poate chiar mult mai puţin, la cele mai mici. Per total, însă, clientul trebuie să ştie că poate veni după coş cam după vreo oră şi jumătate de când a dat comanda, dacă meşterul are materialul pregătit şi nu lucrează, deja, la altă comandă.
„Durează ceva şi până aduni salcia de pe baltă şi o pui deoparte… În plus, oricât de mult ţi-ar plăcea şi indiferent cât de tare se grăbeşte omul care şi-a cerut coşul, n-ai cum să împleteşti continuu, de dimineaţă până seara, că înţepeneşti tot stând acolo, lângă sobă. Dar despre astea vorbim aşa, teoretic. În realitate, cererea de coşuri nu-i chiar aşa de mare, aici la noi. Îţi cere omul, îi faci, dar… se caută din ce în ce mai rar”, conchide Gavrilă Mocanu.
Citeşte şi: Campania VL "Lada de zestre"/ Dinastia potcovarilor din Independenţa