România pe hârtie în 100 de chipuri. Doi prinți și un mareșal
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Doi prinți și un mareșal
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

"Viața lui a fost o existență de Hamlet. A cântat ca o vioară și a murit ca o vioară. Doi bulgări, unul de lună și altul de soare deasupra lutului", scria Tudor Arghezi, la moartea sa. "N-am întâlnit cântăreț cu atâtea daruri, care să fi unit maturitatea jocului cu lirismul, cu frumusețea ochilor și a vocii și mai ales cu acel farmec făcut din nostalgie, grație și pasiune", susținea și Victor Eftimiu. Caracterizările omagiau activitatea celui supranumit "prințul operetei" - tenorul gălățean Nae Leonard (1886-1928). Atât de puternică a fost impresia pe care a lăsat-o acesta în lumea muzicii încât, imediat după dispariția sa, a fost organizată o colectă publică în vederea ridicării unui bust. Iar lucrurile s-au mișcat atunci, în interbelic, extrem de repede, statuia fiind făcut de maestrul Oscar Han și dezvelită un an mai târziu, în Parcul Kiseleff din București.

Gălățenii nu s-au grăbit să-și exprime respectul, teatrul muzical purtându-i numele abia din 1972, iar bustul din fața instituției, realizat de Gheorghe Terescenco, a fost ridicat în 2003, la 85 de ani de la moartea sa.

În imagine, prințul muzicii ușoare, Claudiu Rusu, semifinalist la "Vocea României", studiază o fotografie și o scrisoare ale mareșalului Alexandru Averescu. Conducătorul Armatei a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz, Averescu avea să devină de trei ori prim-ministru al României, inclusiv în calitate de președinte al Partidului Poporului (pentru că a existat așa ceva și înainte de Dan Diaconescu Direct).

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".

 

Citit 1576 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Septembrie 2018 14:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.