România pe hârtie în 100 de chipuri. Din mărinimia regilor și a lui Vasile Alecsandri
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Din mărinimia regilor și a lui Vasile Alecsandri
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile.

În 1838, consulul Sardiniei la Galați începea demersurile pentru ridicarea unei noi biserici catolice pe aceste meleaguri. Îi vine în ajutor Mihai Sturza, domnitorul Moldovei, și din porunca lui Pârcălăbia Galațiului cedează gratuit terenul. Construcția începe în 1842, după planurile unui arhitect italian din Torino, și este finalizată doi ani mai târziu.

Fondurile au venit din donații diverse, de la Regatul Sardiniei, al Franței, Austriei, de la voievodul moldovean, dar și de la credincioși de diferite confesiuni. De pildă, vornicul Vasile Alecsandri, tatăl poetului, a donat orga cu tuburi.

Prezența unor edificii catolice în Galați este consemnată încă de la începutul secolului al XVII-lea. "Lăcașul catolicilor este din cărămizi de chirpici îngrămădite grosolan, acoperit cu stuf, fără clopot mare. Are un potir de argint spart și încleiat cu ceară, un Liturghier ros de vechime, un baldachin stricat. Odăjdiile de valoare mai mare au fost vândute de un preot bețiv", notează Marco Bandini, cu ocazia vizitei făcute în Moldova între 1646 şi 1648.

În imagine, legenda sportului românesc Cătălin Geru (29 de ani de carieră, peste 150 de selecţii la echipa naţională, 15 titluri de campion cu Steaua, unul cu Dunărea Galaţi şi 900 de puncte marcate în campionat) se află în fața Bisericii Catolice de pe strada Domnească.

În mână ține o ediție princeps a "Rânduielii sfintei și dumnezeieștei liturghii" publicată de Anton Pann, în București, în 1847. Autorul "Poveștii vorbei" a fost și cântăreț de strană, iar la numai 23 de ani a fost însărcinat de mitropolitul Dionisie Lupu să traducă în limba română cântările bisericești, la acea dată în limba greacă.

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă". Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 2039 ori Ultima modificare Marți, 18 Septembrie 2018 01:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.