România pe hârtie în 100 de chipuri. Talentul care unește
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Talentul care unește
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

"Ars Rediviva" și "Danube Media Center" prezintă 100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile.

”În același timp sculptor, ceramist și pictor, ridicându-se deasupra oricărei etichete tehnice, apare astăzi ca o avalanșă în plin progres, ca o explozie”, spunea Andrei Pleșu despre Mircea Spătaru (1937 – 2011).

”Infinit talentat”, cum îl caracteriza academicianul Răzvan Theodorescu, Spătaru este unul dintre artiștii remarcabili ai României moderne. E suficient să amintim prezența sa la Bienala de la Veneția, în 1990, sau la Expoziția de sculptură UNESCO, de la Paris. Valoarea i-a fost recunoscută încă din tinerețe, la 32 de ani primind premiul Uniunii Artiștilor Plastici iar la 34, pe cel al Academiei Române. În 2000, era decorat pentru întreaga activitate cu Ordinul Național “Serviciul Credincios în grad de Mare Ofițer” din partea Președinției României.

În imagine, o parte din echipa Universității Galați, singura din Moldova în prima ligă feminină de fotbal, se antrenează în fața lucrării lui Mircea Spătaru: ”Incinta” (marcată cu graffiti de un fan Oțelul). Alături de ele sunt antrenorul Alexandru Caracaș (unul din cei doi fondatori) și studenta Maria Stamate, componentă a lotului național de fotbal și de futsal feminin.

Împreună citesc din ediția princeps cu autograf ”Football – studiu documentar și critic” scoasă de Virgil Economu în 1935. Este primul manual destinat acestui sport în România, Economu fiind primul antrenor al lotului național (1939 – 1940), la cârma căruia a mai revenit în două rânduri. A fost președinte al Federației Române de Fotbal și unul dintre cei care au pus bazele clubului sportiv Steaua.

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă". Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 1631 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2018 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.