România pe hârtie în 100 de chipuri. Lumina ruginită a înaintașilor
Foto: Iulia Kelt

România pe hârtie în 100 de chipuri. Lumina ruginită a înaintașilor
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

A fost nominalizat la premiul Academiei Române pentru sculptură. La 26 de ani, prezenta lucrări într-o expoziție organizată de Academia de Artă la sala Dalles, din București. Pasiunea pentru frumos l-a încercat de tânăr și l-a împins să treacă pragul atelierului artistului Mihai Mihai încă de pe când era elev la Liceul "Vasile Alecsandri".

Întreaga activitate a lui Sergiu Dumitrescu (1954-2016) a fost strâns legată de Galați, unde s-a născut, s-a format și unde a revenit, după absolvirea Institutului de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din București. A lucrat la Casa de Cultură a Studenților, Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu și Centrul Cultural "Dunărea de Jos". A fost membru fondator al Grupului AXA, alături de Gheorghe Andreescu sau Ioan Simion Mărculescu, pentru a numi doar alți doi membri.

A expus la Bienala de sculptură mică din Ravenna (Italia), iar lucrările sale au ajuns în colecţii de stat şi particulare din România, Anglia, Franţa, Italia, Germania, Grecia, Belgia, SUA, Australia.

În imagine, echipa de fotbal feminin Universitatea Galați, singura din Moldova care joacă în prima ligă, se antrenează lângă lucrarea lui Sergiu Dumitrescu "Ieșirea în lumină". Opera este serios mâncată de rugină, fiind "îmbogățită" cu diferite graffiti sau declarații de iubire.

Pe postamentul ei, una dintre cele mai talentate jucătoare ale Univerității, căpitanul și golgeterul Loredana Nica, răsfoiește "Cartea regală de bucate", scrisă de principesa Margareta, carte ce-i poartă autograful.

100 comori pe hârtie, în 100 de locații importante ale Galațiului, timp de 100 de zile

"România pe hârtie în 100 de chipuri" este un proiect privat dedicat Centenarului, realizat de Institutul Cultural "Ars Rediviva" (ICAR) și Asociaţia "Danube Media Center", a jurnaliştilor de la "Viaţa liberă".Proiectul se va finaliza cu o expoziţie care va cuprinde toate cele 100 de comori prezentate.

Citit 2016 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Octombrie 2018 17:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.