Ce plop înalt! – dacă mă sui în el,/ ajung la cer, buimac şi mititel!
E cerul unu! – strigi din urma mea – / mai ai de mers în sus şi-ncă ceva!
Şi-ncă ceva – şi dau de cerul doi.../ abia mai văd cărarea înapoi!)
La cerul trei, încep să mă îngrop!.../ (ce plop fără sfârşit, mamă, ce plop!)
La cerul patru, nu te mai aud!.../ (sunt singur, fără nord şi fără sud!)
Încă un pas...şi-ajung la cerul cinci.../ începe zero...(doamne, câţi paingi
şi cât perfect zadarnic peste tot!).../ La cerul şase...parcă nu mai pot!
(se vede zero, fulgeră nimic!).../ (la cerul şapte mă aşteaptă frig!)
La cerul opt parc-o aud născând/ pe mama care...iar nu stă la rând!
E cerul nouă...şi nimic în plus.../ trec – în de-a pururi – dincolo de sus!
