din când în când - să-mi pară mai aproape -
întind o mână către depărtare
şi parcă o ating şi parcă-mi spune:
"stai liniştit, ICOANA mea nu moare
în ochii tăi care-au rămas în ochii
mei călători spre lacrimile tale,
atunci, acolo, când mi se-ntâmpla
intrarea în VROIRI atemporale"!!!
mă uit n-oglindă, cercetez adânc
în verdele amar al RE/VEDERII -
o văd, o văd pe vale şi pe deal,
ACASĂ, în ogradă, parcă ieri-i
când mă mustra şi mă ierta de toate
şi mă-nvăţa să-mi dau CUVÂNTUL/SAMA -
văd şi aud cum mă cuprinde plânsul:
ÎN FIECARE LACRIMĂ E MAMA!!!
