Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"
Dumnezeu este de unul singur,
însă nu se cunosc amănunte, nu se ştie exact -
numai Poetul se vede unic
şi are viitorul în spate, imobil şi intact.
Deoarece totul curge şi râde şi plânge
pentru că dinţii cuvintelor muşcă definitiv,
cum nişte monştri dintr-o vioară -
rareori Poezia se opreşte la intrarea în sânge.
În rest... o iluzie căreia i se spune şi libertate,
o mică pauză între două cuvinte:
unul cu miros de viaţă
şi altul cu aromă de moarte.
Poetul are viitorul în spate, imobil şi intact -
numai Dumnezeu are în faţă un trecut vinovat.
