Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou”
(!) vreau să sufăr şi eu... şi mă duc să ascult
urlet simplu, de lup singuratic şi mult
şi flămând şi lovit de un om vânător,
chiar în ochi, cu viteza cartuşului chior (!)
(!) mi se pare zadar să nu sufăr deloc -
îl găsesc prăbuşit, fără timp, fără loc,
şi abia mai urlând înspre lună, arar -
cerul cade pe el, printre crengi de stejar (!)
(!) și îmi vine să plâng... şi încep... şi mă rog -
el nu are cu ce să mai plângă deloc -
mă apropii de el... şi-i vorbesc... şi-l ating...
şi mă duc şi bat clopotul invers: dang-ding (!)
(!) și invers mă rog şi mă-nchin, poate pot
să opresc şi să duc înapoi lupul mort -
el întinde-un picior către nimeni... şi-l văd
înspre cer înălţându-se, pururi, hăt, hăt...(!)
