Ion la Bucureşti (parodie în stil ionic, după Adrian Păunescu)

Ion la Bucureşti (parodie în stil ionic, după Adrian Păunescu)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"

Motto: "Iar câinele, prieten bun cu Luna,/ ham-ham... păzeşte fluierul de os.../ Tot mai bătrân, Ion sapă (întruna)/ fântâni adânci, cu gurile în jos!// Să aibă apă cine-o fi să vină/ în urma lui, pe singurul pogon.../ E vinovat şi n-are nici o vină/... Ion (în sat) e poreclit Ion!//" (Iolanda Cremene)

 

A venit Ion la Bucureşti,

îmbrăcat cu haine demodate,

amăgit că va găsi de toate,

ieftine, curate, româneşti!

 

Uite ce şi cum s-a întâmplat:

chiar când a trecut de barieră,

l-a oprit (frumos) o hahaleră

şi de buletin l-a întrebat!

 

A voit să doarmă la hotel –

pân-la urmă, s-a culcat în gară,

bucuros că n-a rămas afară!

 

S-a trezit buimac şi mititel,

şi-a fugit – contrariat –  la Țară,

că-i săracă Ţara... fără el!

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 3378 ori Ultima modificare Luni, 13 Mai 2024 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.