Jocuri de seară şi de noapte (despre două)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am să te aştept în gară/ cu trei flori şi-o apă chioară,

apă chioară şi dulceaţă/ tocmai până dimineaţă!...

tu ai zis că mai spre seară/ vii la mine, domnişoară,

să ne hârjonim oleacă.../ prepeleac şi prepeleacă!

şi ai zis că mai spre noapte/ vii să ne jucăm cu şoapte

şi să ne suim de-a dura/ tocmai... (ce mai tura-vura!)...

tocmai unde-s două stele/ singure şi mititele,

şi să le luăm acasă.../ făt-frumos şi făt-frumoasă!...

Gata, fluieră, s-aude/ trenul plin cu paparude,

trebuie să plec degrabă.../ rob şi mândru după roabă!...

o fi plină?... o fi goală?.../ nu-mi iese la socoteală!...

o fi nouă?... o fi veche?.../ nu pot şti, după ureche!...

trebuie s-o văd pe toată... îmbrăcată, dezbrăcată...

(au fost nori, şi zi, şi noapte,/ numai vorbe fără fapte)...

iat-o, vine şi coboară.../ (mie-mi crapă mura-n mine

şi obrazul de ruşine)... ce mai lună domnişoară!

Citit 7765 ori Ultima modificare Marți, 30 Iulie 2013 14:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.