Miercuri, lucrări la rețelele electrice de pe Domnească
Marți, 01 Octombrie 2024 16:20 | Publicat în Regional
Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România (DEER) anunță, pe site-ul propriu, lucrări punctuale la rețelele electrice din oraș. Acestea vor avea loc miercuri, 2 octombrie, pe strada Domnească, începând cu ora 9.00, și vor duce la întreruperi de curent de până la patru ore pentru consumatorii de la blocul Modern scara 1, Safety Broker, Criden și Matrix Salon. Tot miercuri sunt anunțate întreruperi de până la șase ore, în urma unor lucrări la rețele ...
Un român de pe lista „Most Wanted”, capturat în Italia
Marți, 01 Octombrie 2024 15:40 | Publicat în SOCIETATE
Nica Robert Florin, în vârstă de 45 de ani, aflat în categoria „Most Wanted” a celor mai căutați infractori de către Poliția Română, urmărit național și internațional, a fost depistat și imobilizat pe un aeroport din Italia. El este membru al Clanului Sportivilor. Pe numele acestuia sunt emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru conducere unui autoturism sub influența alcoolului sau a unor substanțe ...
Recunoașterea „Financial NEWS London” pentru Roxana Mirică: gălățeancă în top 20 de femei deschizătoare de drumuri în capitalul privat european
Marți, 01 Octombrie 2024 19:00 | Publicat în DIASPORA
Într-un top realizat de „Financial NEWS London”, gălățeanca Roxana Mirică este nominalizată între cele 20 femei deschizătoare de drumuri în capitalul privat european. „Women in finance - Meet the Twenty Trailblazing Women in private equity” – „Femei în finanțe - Faceți cunoștință cu cele douăzeci de femei pioniere în capitalul privat” a fost publicat luna trecută. Este vorba despre o listă anuală care celebrează femeile care și-au pus amprenta în fonduri priv ...
VOLEI. După ce două cluburi cu echipe în Divizia A1 la volei masculin – CSM Constanța și Știința Bacău - și-au anunțat retragerea din competiție, programul meciurilor turului va suporta unele modificări. A fost acceptată echipa ”U” Cluj, dar numărul echipelor a devenit impar, așa că în fiecare etapă o echipă va sta. Gălățenii de la CSM Arcada vor susține primul meci în deplasare, la Știința București și apoi, acasă, cu Steaua. HANDBAL. Miercuri, 2 octombrie, se ...
Oțelul a picat un loc în clasament, fără să fi pierdut niciun meci
Miercuri, 02 Octombrie 2024 07:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană se află în continuare pe podium, dar faptul că a scăpat șansa de a câștiga meciurile pe care le controlează îi dăunează asupra poziției din clasament. Oțelul putea fi liderul autoritar al Superligii dacă ar fi reușit să își câștige meciurile pe care le-a avut în mână, cum ar fi cel de la Arad (cu gol primit din penalti în 90+5), ori cele cu Dinamo (echipă cu multe absențe) și Rapid (dominare totală în repriza a doua). Dar fără să mai socotim ...
Votul în diaspora, direct sau prin corespondență
Marți, 01 Octombrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Toți cetățenii români cu drept de vot care se află în străinătate, indiferent dacă au sau nu domiciliul sau reședința acolo, pot vota la alegerile din 2024, conform unei campanii de informare derulate de Autoritatea Electorală Permanentă în nouă dintre principalele aeroporturi românești. Votul poate fi făcut fie prin corespondență (exclusiv pentru cei cu domiciliul sau reședința în străinătate), fie la secția de votare. Pentru a vota prin corespondență, alegătorii tr ...
Comisia Europeană, aprecieri privind air-Schengen
Marți, 01 Octombrie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Comisia Europeană a reconfirmat, luni, sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen, ideal până la sfârșitul acestui an, în cadrul unei întrevederi avute de europarlamentarul Victor Negrescu cu comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. La următorul Consiliu de Justiție și Afaceri Interne, din 10 octombrie, Comisia Europeană ar urma să salute rezultatele României în ceea ce privește securizarea frontierelor și participarea la air-Schengen. Totuși, Neg ...
Bunicul Adrian Enache se descurcă impecabil. Dar cum e bunicul SOV?
Marți, 01 Octombrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Lansare. „Viața nu e roz, dar o poți colora/ Cum alegi culoarea, așa e viața ta”, este refrenul celei mai noi piese lansate de gălățeanca Diana Enache și Rareș Varniote. Diana a împlinit un an și trei zile de când e mămica Mariei Ilinca Vântu și a făcut deja turul televiziunilor pentru a-și promova noua piesă, care are și videoclip. Deunăzi, am văzut-o plină de energie și veselie „La Măruță”. Energia lui Adrian Enache, în variantă feminină! „Doar atât am ...
Un alt transfer parafat la Oţelul. Noul venit evoluează pe post de inter
Marți, 01 Octombrie 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Chiar dacă perioada de mercato s-a închis de aproape o lună, repetatele anunțuri ale lui Dorinel Munteanu că va mai aduce jucători au fost confirmate. Astfel, în curtea Oțelului a ajuns de luni belgianul Samy Bourard (foto). În vârstă de 28 de ani, evoluează pe post de inter și poate fi folosit și ca extremă. În ultimele două sezoane, Bourard a jucat în Israel pentru Hapoel Hadera, echipă de la care a sosit și Jonathan Cisse în urmă cu un an. Dacă sezonul anterior n-a fost ...
Tuturor vârstnicilor din Galaţi, sănătate şi "La mulţi ani!"
Marți, 01 Octombrie 2024 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 1 octombrie, în România se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Vârstnicilor, celebrată în ţara noastră din 1991, la un an după ce a fost instituită, în 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), în baza Rezoluției nr. 45/106. De regulă, în cinstea acestei zile, la Galaţi se organizau diferite evenimente pentru a marca momentul, dar anul acesta situaţia din judeţ, unde şi cei care suferă de pe urma inundaţiilor sunt, în ma ...