Hoț organizat, prins în timp ce jefuia un magazin

Hoț organizat, prins în timp ce jefuia un magazin
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Un bărbat își va petrece următoarele 30 de zile în arestul poliției, după ce a fost prins la furat, într-un minimarket din nordul județului Galați.

Poliția a ajuns la ușa magazinului din Berești la primele ore ale dimineții de miercuri, 26 februarie, în urma unui apel care anunța prezența inoportună a unui bărbat printre rafturile punctului comercial. La fața locului, polițiștii au găsit ușa de la intrare forțată și, în interior, pe nepoftitul care umbla să adune cât mai multă marfă. O parte din pradă o încărcase deja într-o pubelă, cu care spera probabil să părăsească magazinul.

"Polițiștii au descoperit în locația respectivă o pubelă de gunoi, în care bărbatul ar fi introdus aproximativ o mie de pachete de țigări, pe care ar fi intenționat să le scoată din magazin. Prejudiciul, estimat la aproximativ 30.000 de lei, a fost recuperat", a precizat cms șef Felicia Tudoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Suspectul, un localnic în vârstă de 39 de ani, din Jorăști, a fost reținut și dus în fața unui judecător de drepturi și libertăți, care a admis solicitarea procurorilor de arestare preventivă sub acuzația de furt calificat.

Citit 1723 ori Ultima modificare Joi, 27 Februarie 2025 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.