Aproape 300 de gălățeni, angajați în prima lună a anului

Aproape 300 de gălățeni, angajați în prima lună a anului
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

289 de persoane și-au găsit un loc de muncă, în prima lună a acestui an, cu sprijinul AJOFM Galați, informează instituția. Dintre acestea, 172 de persoane au peste 45 de ani, 44 au vârsta mai mică de 25 ani, 36 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 32 au între 25-30 ani, iar 5 au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani.

În funcție de rezidență, 173 dintre persoanele încadrate în muncă provin din mediul urban, iar 116 sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire, cele mai multe persoane sunt cu studii liceale - 78, școli profesionale sau de arte și meserii - 72. Numărul persoanelor cu studii gimnaziale este de 67, al celor cu studii superioare - 47, al celor cu studii primare și fără studii - 21, în timp ce persoanele cu studii postliceale încadrate au fost în număr de 4.

Dintre persoanele angajate prin AJOFM Galați în ianuarie, 71 sunt din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

De asemenea, în ianuarie 2023, numărul gălățenilor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 805.

Citit 3148 ori Ultima modificare Vineri, 03 Martie 2023 09:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.