ZARURILE au fost ARUNCATE (sine qua non)

ZARURILE au fost ARUNCATE (sine qua non)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Din colecția "Cele mai simple poezii rămase tablou"

(!) cu picioarele în prăpastie şi cu sufletul pe mal,

citeşti "Crimă şi pedeapsă"... și crezi că se poate –

domnul Raskolnikov admiră salcâmii a ultima oară

şi zice patru cuvinte: zarurile au fost aruncate (!)

 

(!) cu sufletul în prăpastie şi cu picioarele pe mal,

citeşti "Idiotul"... pe-nziuate şi pe-nserate –

prinţul Mîşkin rupe şi mănâncă flori de salcâm

şi spune cinci cuvinte: zarurile nu au fost aruncate (!)

 

(!) mă apropii de tine cu sufletul plin de bucurie –

criminalul îmi ia pulsul, prinţul mi-l dă înapoi –

începi să plângi de frică, ridici ochii din carte,

zici şase cuvinte: zarurile au fost aruncate la gunoi (?)

 

(!) gata, mă apropii de tine cu sufletul în prăpastie,

cu picioarele pe mal şi cu zarurile aruncate –

nu ştiu dacă au căzut doi-unu ori şase-şase,

dar cred că eşti Karenina, fără de care nu se poate (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 7133 ori Ultima modificare Duminică, 08 Octombrie 2023 16:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.