Călugărița catolică germană Ruth Pfau s-a născut pe 9 septembrie 1929, la Leipzig.
În 1961, s-a mutat în Pakistan, unde s-a dedicat luptei împotriva leprei. Cunoscută sub numele de „Maica Tereza a Pakistanului”, dr. Ruth Pfau a contribuit la înființarea a 157 de clinici de leproși în Pakistan, care au tratat peste 56.780 de persoane.
A fondat Spitalul ”Marie Adelaide Leprosy Centre” la Karachi, prima instituţie sanitară din Pakistan dedicată tratării acestei afecţiuni, şi a deschis apoi filiale în mai multe zone ale ţării.
În 1996, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că în Pakistan s-a reuşit menţinerea sub control a leprei, ceea ce a făcut-o pe Pfau să se ambiţioneze şi mai mult în vederea eliminării bolii din această ţară.
Pfau a fost consilier al Guvernului din Pakistan pentru eradicarea leprei în perioada 1975-1980. Eforturile sale au fost răsplătite prin cele mai înalte distincţii civile acordate în această ţară, în anii '80 şi '90.
În prezent, organizaţia caritabilă înfiinţată de Pfau desfăşoară proiecte în Afganistan, în vederea pregătirii lucrătorilor în domeniul sanitar.
Ruth Pfau a încetat din viață pe 10 august 2017, la Karachi.