Următorul salariu pentru siderurgiști, după 15 mai

Următorul salariu pentru siderurgiști, după 15 mai
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Cel de-al cincilea salariu restant al siderurgiștilor din combinatul Liberty Galați va fi achitat în a doua parte a lunii mai, a declarat pentru „Viața liberă” conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați. De asemenea, plățile restante pentru lunile martie și aprilie nu vor fi cumulate, conform sursei citate, ci vor fi achitate separat, pe măsură ce lunile respective vor fi închise contabil.

Reamintim că, odată cu declararea combinatului obiectiv de importanță strategică și includerea lui pe lista Fondului de garantare a creanțelor salariale, siderurgiștii gălățeni urmează să primească șase salarii restante, garantate de stat, corespunzătoare perioadei noiembrie 2025 – aprilie 2026.

Primele patru salarii au fost achitate deja, înainte de Paște, după ce Guvernul României s-a mobilizat și a realizat în două-trei luni, din punct de vedere legislativ, cât n-a făcut în ultimii doi ani. Au contat foarte mult și presiunile făcute de la nivel local, în special ale președintelui Consiliului Județean, Costel Fotea.

Se pare însă că plata ultimelor două salarii restante nu va decurge la fel de repede pe cât se așteaptă siderurgiștii gălățeni. Deocamdată, s-a estimat doar suma necesară plăților pentru martie: 17,5 milioane lei.

„Luna aceasta se va depune documentația privind creanțele salariale restante aferente lunii martie. Luna aprilie nu este încheiată, deci în mai vom putea plăti, conform Legii 200/2006, doar creanțele salariale restante aferente lunii martie. Până în acest moment avem doar o solicitare cu suma estimată necesară plăților aferente lunii martie, în valoare de 17.500.000 de lei. AJOFM Galați a solicitat creditele necesare, deci plățile se vor face în a doua jumătate a lunii mai, în funcție și de cât de repede primim documentația completă și finalizăm verificările”, ne-a declarat conducerea AJOFM Galați.

Citit 4973 ori Ultima modificare Marți, 05 Mai 2026 11:56

8 comentarii

  • postat de CSG
    Duminică, 26 Aprilie 2026 11:30
    46.97.168.***
    Este incredibil ca acum cand legea si normele exista, unii nu vor sa plătească muncitorii mai repede, inventând tot felul de motive puerile.
    Și asta nu-i Gupta, ci romani cu funcții vremelnice.
    Trist!
    0
    1
  • postat de Astept cu nerabdare ziua in care CONCORDATARUL va dispare din peisaj.
    Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 20:49
    46.97.168.***
    Luna Martie este inchisa, iar dosarul trebuia deja depus in acesta saptamana la AJOFM.
    Administratorul concordatar trebuie sa depuna dosarul si cererea de plata, dar se face ca ploua...
    1
    7
  • postat de Strategie pentru ca tot suntem strategici. Rusinica! Depuneti dosarul ala, dati banii oamenilor, nu-i mai amanati dupa atatea amanari... Si aduceti un investitor, oricare ar fi!
    Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 20:33
    46.97.168.***
    Plata somajului lunii Februarie s-a facut in 8 Aprilie.
    Plata somajului lunii Martie se va face in 20 Mai.
    Plata salariului lunii Aprilie se va face in 17 Iunie.
    Platile treneaza in mod voit...
    1
    6
  • postat de Dan1969
    Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 13:40
    86.124.200.***
    Nouă modă,tăiatul frunzei la câini, plătită decent, culmea ar fi sa auzi și de accidente de muncă! Stau toată ziua cu fundul pe bordură la soare și așteaptă să treacă 8 ore, cu o mătură nu dau!
    5
    12
  • postat de Quaestio
    Sâmbătă, 25 Aprilie 2026 07:28
    86.124.202.***
    ' Au contat foarte mult și presiunile făcute de la nivel local ' - Pai Da , numai asa obtii Rezultate - daca iti folosesti Pozitia Cheie in Partid .
    ALTFEL ti se raspunde decat unui neica Nimeni .
    10
    8
  • postat de Giorgica A.
    Vineri, 24 Aprilie 2026 21:04
    128.127.118.***
    Salarii da, productie ba.
    6
    30
  • postat de IULIAN
    Vineri, 24 Aprilie 2026 20:45
    89.137.30.***
    Să faci NIMIC,dar de calitate superioară și să fii plătit despre asta vorbim ...sincer nu are DEX-ul cuvinte câte trebuiesc spuse.
    11
    31
  • postat de Costelzn
    Vineri, 24 Aprilie 2026 19:59
    79.115.59.***
    Mișcare din partea contabilității !Se tergiverseaza !S au învățat cu amanarile!Cei de la tesa
    16
    14

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro