Radu Georgescu

Radu Georgescu

Leul este un performer al regiunii

Duminică, 04 Decembrie 2022 14:10 | Publicat în ECONOMIE
Moneda națională a avut o evoluție stabilă în cele două zile ale minivacanței prilejuite de Ziua Națională, așa cum o arată și mediile stabilite de Banca Centrală Europeană, care au fost calculate miercuri la 4,9245 lei, respectiv la 4,9303 lei, joi. Cotațiile din piețele externe au fluctuat în cele două zile între 4,912 și 4,938 lei, iar tranzacțiile locale de vineri s-au realizat în culoarul 4,924 – 4,932 lei, astfel că BNR a stabilit un curs al euro de 4,9297 lei fa ...

Euro a încheiat luna la 4,91 lei

Marți, 29 Noiembrie 2022 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Evoluția leului din noiembrie a fost una mai agitată decât cea din luna precedentă, în care cursul euro a fluctuat între un minim de 4,8871 și un maxim de 4,9418 lei, care a fost influențată atât de nivelul apetitului pentru risc din piețele internaționale, dar și de adâncirea deficitului de cont curent al României. Marți, cursul euro a scăzut de la 4,9266 la 4,9184 lei, mai mult cu jumătate de ban față de ultima ședință din octombrie. În cursul nopții, cotația a atins ...

Dolarul a atins minimul ultimelor cinci luni

Luni, 28 Noiembrie 2022 16:30 | Publicat în ECONOMIE
Leul a început cea mai scurtă săptămână de tranzacționare din acest an cu o ușoară scădere față de euro, dar s-a apreciat față de celelalte valute majore. Cursul euro a crescut de la 4,9250 la 4,9266 lei. În cursul dimineții a fost atins în Asia un minim de 4,901 lei, însă transferurile din piața locală se realizau în culoarul 4,919 – 4,928 lei. Moneda națională și BNR se vor afla sub presiune și următoarele luni, în condițiile menținerii inflației la valori din ...

Leul a încheiat săptămâna pe apreciere

Duminică, 27 Noiembrie 2022 13:27 | Publicat în ECONOMIE
Ultima săptămână de noiembrie a fost una agitată pentru raportul leu/euro, însă indicii ROBOR au continuat să se apropie de dobânda pentru facilitatea de depozit (rata lombard) practicată de BNR și care se situează la 7,75%. Euro a început săptămâna cu un vârf de 4,9417 lei și a încheiat-o la 4,9250 lei, pe fondul creșterii ofertei comerciale de valută și a unui nivel mai redus al aversiunii față de risc, care s-a manifestat în regiune. Vineri dimineață, în piețele ...

Euro a scăzut joi cu aproape un ban

Joi, 24 Noiembrie 2022 17:17 | Publicat în ECONOMIE
Penultima ședință a săptămânii a adus aprecierea leului față de euro, pe fondul creșterii ofertei comerciale de valută. Cursul euro a coborât de la 4,9385 la 4,9309 lei. Piața valutară s-a deschis 4,934 – 4,936 lei, pentru ca apoi cotațiile să coboare până la 4,924 lei. Tendința de scădere a indicilor ROBOR s-a temperat, dar ele se mențin la maxime ale ultimilor aproape 13 ani. Evoluția de joi s-a datorat creșterii cererii de lei, dar și a apropierii de nivelul ratei lom ...

Euro a crescut miercuri cu peste un ban

Miercuri, 23 Noiembrie 2022 17:50 | Publicat în ECONOMIE
Leul s-a depreciat la jumătatea săptămânii față de principalele valute, evoluție în contrast cu cea a altor monede din regiune. Cursul euro a crescut de la 4,9253 la 4,9385 lei, în timp ce transferurile se realizau în culoarul 4,931 – 4,943 lei. Conform minutei ultimei ședințe de politică monetară a BNR din acest an, care a fost publicată marți, „riscuri la adresa evoluției ratei de schimb a leului – de natură să afecteze inclusiv indicatorii de vulnerabilitate externă ...

Leul s-a apreciat față de principalele valute

Marți, 22 Noiembrie 2022 16:55 | Publicat în ECONOMIE
După două ședințe peste pragul de 4,94 lei, cursul euro a coborât marți de la 4,9417 la 4,9253 lei. Creșterea ofertei comerciale a împins în joc cotațiile euro până la un minim de 4,919 lei, după o deschidere la 4,942 lei. Dobânzile interbancare aveau o evoluție stabilă, însă ele ar putea crește înainte de data de 25 ale lunii, zi în care companiile își achită taxele și impozitele la bugetul de stat. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobân ...

Ratele la credite au început să scadă

Luni, 21 Noiembrie 2022 16:38 | Publicat în ECONOMIE
Vești pozitive pentru cei care plătesc rate la creditele luate înainte de luna mai 2019, când a fost introdus indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC). La începutul anului, indicele ROBOR la 3 luni se situa la 3,02% și a atins în data de 26 octombrie un maxim de 8,21%. La rândul său, indicele la șase luni a urcat de la 3,14% la 8,31%. Indicii ROBOR cunosc un proces de scădere de la începutul acestei luni, dar ei se mențin la maxime ale ultimilor ...

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut sub 8%

Duminică, 20 Noiembrie 2022 14:05 | Publicat în ECONOMIE
De la începutul acestei luni în piața monetară se manifestă o scădere constantă a dobânzilor interbancare. Evoluția a coincis cu controlul Consiliului Concurenţei la cele 10 bănci ale căror cotații stau la baza calculului indicilor ROBOR, pentru a inspecta posibile înțelegeri făcute de instituțiile financiare cu scopul creșterii dobânzilor. Chiar dacă BNR a majorat recent dobânda de politică monetară de la 6,25 la 6,75%, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care ...

Două săptămâni de scăderi zilnice ale dobânzilor

Joi, 17 Noiembrie 2022 16:55 | Publicat în ECONOMIE
Dobânzile interbancare au continuat să coboare în a 11-a ședință consecutivă, chiar dacă BNR a majorat săptămâna trecută dobânda de politică monetară de la 6,25 la 6,75%. Procesul de scădere a început în ziua în care Consiliul Concurenţei a anunțat că va controla cele 10 bănci ale căror cotații stau la baza calculului indicilor ROBOR, pentru a inspecta posibile înțelegeri făcute de instituțiile financiare cu scopul creșterii dobânzilor. Joia aceasta, indicele RO ...
Pagina 58 din 117