Redacţie Viaţa liberă

Redacţie Viaţa liberă

Jaf armat la o casierie RCS&RDS din Satu Mare, autorul reuşind să fugă cu aproape 5.000 de lei

Miercuri, 18 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr mascat a comis, marţi seară, un jaf armat la una din casieriile RCS&RDS din municipiul Satu Mare, reuşind să fugă cu 4.995 de lei, bani proveniţi din încasări, după ce tânărul, care nu a fost identificat, a ameninţat-o pe casieră cu o armă.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, Roxana Cristea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că jaful s-a produs în jurul orei 17.00, iar în casierie nu se afla niciun client."În jurul orei 1 ...

Băsescu: Laszlo Solyom nu respectă, frecvent, prin declaraţii, Constituţia României

Miercuri, 18 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Preşedintele Băsescu a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că şeful statului ungar, Laszlo Solyom, nu respectă, frecvent, prin declaraţiile sale, Constituţia României, menţionând că toţi demnitarii statului maghiar sunt bineveniţi în România, cu cererea expresă ca nimeni să nu facă declaraţii care contravin Legii fundamentale.Moderatorul a spus că au putut fi constatate inconsecvenţe în poziţiile exprimate de autorităţile române, de la ministrul Transporturilor p ...

Boc le-a spus miniştrilor că Guvernul vrea un împrumut de 19 miliarde euro, din care 12 de la FMI

Miercuri, 18 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Emil Boc le-a spus, marţi, miniştrilor că Guvernul intenţionează să contracteze un împrumut în valoare totală de 19 miliarde euro, din care 12 miliarde euro de la FMI şi 7 miliarde euro de la BERD, Banca Mondială şi alte instituţii financiare, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale."Intenţia Guvernului este de a contracta un împrumut în valoare totală de 19 miliarde euro, din care 12 miliarde euro de la Fondul Monetar Internaţional, pentru rezerva Băncii Naţi ...

Boc a prezentat deputaţilor programul anticriză anunţat de Guvern încă de la începutul anului

Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Emil Boc a prezentat, luni, în Camera Deputaţilor, programul anticriză anunţat de Guvern încă de la începutul anului, cu măsuri precum pensia socială şi neimpozitarea profitului reinvestit, şi a arătat că vor fi sprijinite domenii care pot asigura României un avantaj faţă de alte state.Printre domeniile enumerate de şeful Guvernului ca având un potenţial ridicat de avantaje în concurenţa cu alte ţări au fost agricultura, turismul, energia şi construcţiile.El a ...

Boc: Programul anticriză este elaborat cu PSD, politicienii sunt în campanie împotriva lui Băsescu

Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Emil Boc susţine că programul anticriză a fost elaborat împreună cu PSD şi apreciază că politicienii care se pronunţă în cazul măsurilor anticriză şi acuză lipsa informaţiilor privind discuţiile cu FMI sunt în campanie electorală, deşi ştiu că Băsescu nu poate pierde alegerile prezidenţiale."Măsurile şi programul anticriză sunt cuprinse în raportul pe care împreună cu colegii din PSD l-am elaborat, l-am trimis spre aprobare Parlamentului, şi include măsu ...

Doi băcăuani acuzaţi că au vrut să îşi vândă copiii pentru prelevare de organe au fost arestaţi

Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi bărbaţi din oraşul băcăuan Odobeşti acuzaţi au vrut să îşi vândă copiii minori pentru prelevare de organe în schimbul sumei de 12.000 de euro au fost arestaţi.Ancheta în acest caz a început în 11 martie, după ce poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bacău au fost sesizaţi despre faptul că doi bărbaţi, unul în vârstă de 41 de ani şi altul de 32 de ani, din comuna Odobeşti, ambii fără ocupaţie şi cunoscuţi cu antecedente pen ...

Cumulul pensiei cu salariul de la stat va fi permis doar pentru pensii de până la 1.500 lei

Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Cumulul pensiei cu salariul plătit de stat va fi permis doar în cazul persoanelor care primesc o pensie în valoare de până la 1.500 lei, echivalent al unui salariu mediu brut pe economie, urmând ca pentru persoanele cu o pensie care depăşesc acest plafon să fie interzis cumulul celor două venituri.Propunerea va fi lansată în dezbatere publică, pentru a fi transmisă Parlamentului spre aprobare, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc."Vrem să găsim o cale de echilibru şi atunc ...

Daniel Morar: Proiectul de Cod Penal sancţionează mai blând decât acum, 150 de inculpaţi vor fi achitaţi

Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar, critică prevederile proiectului de Cod Penal, susţinând că acesta aduce dezincriminarea unor fapte şi reducerea termenului de prescripţie în cazul altora, modificări ce duc la achitarea a peste 150 de inculpaţi judecaţi deja.Prezent, luni seară, la o emisiune a postului public de televiziune, Morar a afirmat că proiectul Codului Penal, adoptat de Executiv şi transmis, săptămâna trecută, Parlamentului, ar ...

Aproximativ 3.000 de persoane, la manifestările din Miercurea Ciuc, prilejuite de Ziua Maghiarilor

Duminică, 15 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Aproximativ 3.000 de persoane au paticipat la manifestările de duminică seară, din Miercurea Ciuc, prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, un punct de atracţie fiind defilarea cu peste 200 de torţe, pe străzile municipiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.Manifestările au început la ora 18:00, cu o depunere de coroane de flori la statuile eroilor revoluţionari din 1848, Petofi Sandor şi Nicolae Bălcescu, şi cu intonarea imnurilor de stat ale României şi Republicii Ungare ...

PC a decis să meargă pe listă comună cu PSD la alegerile europene

Duminică, 15 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
PC a decis, duminică, să meargă pe listă comună cu PSD pentru alegerile europene, în favoarea acestei hotărâri pronunţându-se 32 de organizaţii judeţene ale partidului.Decizia a fost luată cu 32 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 4 abţineri, a spus deputatul Bogdan Ciucă, purtătorul de cuvânt al PC. El a precizat că preşedintele fondator al PC Dan Voiculescu nu s-a pronunţat prin vot, ci a dat posibilitatea organizaţiilor să se pronunţe.PC a ales să meargă pe liste comu ...
Pagina 23 din 36