Anca Melinte

Anca Melinte

Regina silicoanelor şi stăpânul păpădiilor

Luni, 02 Februarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* „Decât doi centimetri avem diferenţă”. A fost prima zicere cu care Valeria di Monaco mi-a raşchetat auzul. Cine e Valeria di Monaco? Cum, n-aţi auzit de noua Regină a Silicoanelor - 800 de grame bucata, adică 1,6 kile în total, şi 30 de operaţii estetice? Ei bine, ea a depăşit-o pe Simona Traşcă, zisă şi Pamela de România, cu „decât doi centimetri”. Sincer, prima oară când am auzit de Valeria di Monaco am crezut că-i vreo manelistă din galeria Fane de la Bărbule ...

MAI MULTE AUTOBUZE pe străzile Galaţiului. AFLĂ de când!

Luni, 02 Februarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Aleşii locali au dat undă verde programului de transport propus de SC Transurb SA *  În loc de 60 de autobuze şi troleibuze, câte circulă acum, pe traseele principale vor fi 125 de mijloace de transport Dacă acum vi se pare că răbdarea vă e pusă la încercare în staţii, tot privind în zare după vreun autobuz sau troleibuz Transurb, şi consideraţi prea puţine cele două trasee de tramvai pe care se circulă, să ştiţi că nu vă înşelaţi. Doar 60 de mijloace de transp ...

O nouă TAXĂ pentru unii gălăţeni, în urma auditului Curţii de Conturi

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 5.602 lei pe staţie fixă pe an vor plăti, în 2015, contribuabilii care deţin pe raza municipiului Galaţi staţii fixe pentru telefonia mobilă. Aceştia mai au la dispoziţie o lună, până pe 28 februarie, să depună declaraţii pe propria răspundere cu privire la numărul de amplasamente de staţii fixe pentru telefonie mobilă. Nu e prima dată când legislativul local instituie o astfel de taxă. Tot prin hotărâri ale aleşilor au fost stabilite taxe similare, în ...

După ce s-au fript cu BOXUL, aleşii suflă şi-n FILEU/ Primarul, strâns cu uşa la ALOCAREA BANILOR pentru Fed Cup

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali au devenit mai vigilenţi faţă de modul în care se alocă banii, în urma rapoartelor Curţii de Conturi. Alocarea a 392.000 de lei de la bugetul local, pentru finanţarea Cupei Federaţiei (Fed Cup) la tenis, competiţie care va avea loc pe 7 şi 8 februarie la Galaţi, a stârnit suspiciuni, temeri şi bâlbâieli la şedinţa de joi a Consiliului Local. Iar primarul a fost strâns cu uşa să-şi asume depăşirea sumei alocate. Viceprimarul PSD Florin Popa a cerut ca hotă ...

Elevii şi studenţii vor călători GRATUIT cu autobuzul. Află de când

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul aleşilor locali, s-au înmulţit facilităţile acordate în transportul public local, realizat cu mijloacele de transport ale societăţii Transurb Galaţi.Spre bucuria pensionarilor, gratuităţile lor nu vor mai fi condiţionate de veniturile din pensie de maxim 1.000 de lei, ca până acum. Astfel, toţi pensionarii, indiferent de venituri, vor avea abonament gratuit pe o linie. Tot abonament gratuit pe o linie vor primi şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, ...

Dilemă: cu sau fără sex la prima întâlnire

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
 * Eu te dezbrac pe tine, tu pe mine! Cam aşa s-au împărţit sarcinile la partida, pardon, şedinţa de masaj de care s-au bucurat Burlacul Andrei Andrei (da, aşa îl cheamă, nu i-am dublat eu numele) şi una dintre frumoasele pretendente la inima lui, Andreea. Cei doi au petrecut momente intime, pline de aluzii şi de atingeri insidioase, la un centru SPA. „Habar n-am ce fac!” - „Nu contează, e bine ce faci!”, a fost schimbul de replici din momentul în care Burlacul s-a lăsat m ...

S-a aprobat strategia de TERMOFICARE a Galaţiului/ Primarul a cerut ANCHETAREA dezastrului de la Apaterm

Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* "Dacă vom continua să facem numiri tot cu carnetul de partid în mână, Calorgal va fi Apaterm 2, fără doar şi poate”, a declarat primarul Marius StanDebranşarea gălăţenilor care locuiesc în zonele unitare şi care doresc să-şi monteze centrale termice, soarta Apaterm şi viitorul Calorgal au fost puse pe tapet cu ocazia aprobării în Consiliul Local a Strategiei de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi. Trebuie precizat însă că dacă alegerea viceprimarului ...

SCANDAL MONSTRU/ Postul de viceprimar a stârnit furtună în Consiliul Local

Vineri, 30 Ianuarie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Prima şedinţă ordinară a Consiliului Local s-a desfăşurat sub semnul luptei politice, condimentată cu acuzaţii, reproşuri şi chiar ameninţări * Miza a constituit-o postul lăsar liber de Radu Cosca, despre care am aflat cu surprindere că este… în concediu de odihnă, în prelungiri! La începutul şedinţei de ieri a Consiliului Local, conservatorul PC Eugen Găvan a cerut reintroducerea pe ordinea de zi a celor patru hotărâri care fuseseră anunţate în convocatorul ofic ...

„Mai zic o pornografie pe gură, ca orice om”

Vineri, 30 Ianuarie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* De la selfie-uri în chiloţi la pictorial cu patru fete. Ştiu că în chiloţăreala cu microfon numită pompos industrie muzicală ar fi greu să vă daţi seama despre cine vorbesc. Şi totuşi, nu e vorba de o femeie, ci de Mihai Trăistariu, pe care l-am văzut recent la „Răi, da’ buni”. Artistul, pe care jur că mi-e dor să-l ascult cântând, de vreo câteva luni încoace, în loc să ne răsfeţe auzul cu trilurile lui de privighetoare din Carpaţi (nu sunt deloc ironică!) ne ...

Luna Enescu/ Celebri violonişti gălăţeni, pe scena londoneză

Vineri, 30 Ianuarie 2015 09:00 | Publicat în DIASPORA
Doi gălăţeni care au uimit lumea, Gabriel Croitoru şi Remus Azoiţei, sunt vedetele incontestabile ale evenimentului aflat în plină desfăşurare în capitala Marii Britanii – „Luna Enescu”. Pentru Institutul Cultural din Londra, este apogeul celor peste şapte ani de serate muzicale memorabile pe care le-a dedicat figurii legendare a compozitorului George Enescu. Seria de concerte şi de evenimente speciale (o dezbatere cu public, vernisarea unei expoziţii de fotografii şi documen ...
Pagina 986 din 1588