De ani buni, Galaţiul se află printre judeţele cu una din cele mai mari rate a şomajului din întreaga ţară. Astfel, la finalul lunii septembrie, chiar dacă era în scădere, rata şomajului la Galaţi era de 8,76 la sută, cu un număr total al şomerilor înregistraţi de 17.753 de persoane. Aceştia sunt, însă, doar gălăţenii care s-au înscris în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), pentru că numărul real al şomerilor este, fără îndoia ...
Încă din luna mai a anului 2014, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a implementat proiectul "Fii activ la orice vârstă", al cărui principal obiectiv este inserţia/reinserţia pe piaţa muncii a persoanelor de peste 55 de ani, inclusiv din mediul rural. Astfel, proiectul răspunde unei nevoi specifice a Serviciului Public de Ocupare (SPO) din România, care se confruntă de ani buni cu o rată a şomajului din ce în ce mai mare în rândul persoanelor vârstnice ...

UTIL/ Ce acte sunt necesare pentru a beneficia de şomaj

Marți, 13 Octombrie 2015 12:30 | Publicat în SOCIETATE
În cazul persoanelor provenite din câmpul muncii, care au fost concediate ori care şi-au dat demisia, pentru a primi indemnizaţia de şomaj sunt necesare mai multe acte. În primul rând, aveţi nevoie de o adeverinţă eliberată de angajator, conform Normelor Metodologie de aplicare a Legii 76/2002, modificată şi completată, care să cuprindă bazele de calcul pentru ultimele 12 luni, care reprezintă stagiu de cotizare la şomaj. Apoi, mai aveţi nevoie de o adeverinţă eliberată de ...
Numărul locurilor de muncă oferite în străinătate pentru şomerii din România este în continuă creştere, conform ultimelor date primite de la AJOFM. Astfel, prin reţeaua EURES sunt disponibile 1.721 de posturi în ţări precum Marea Britanie, Spania, Cehia, Polonia, Suedia sau Slovacia.  Cele mai mari şanse le au necalificaţii sau şomerii cu studii medii. Spre exemplu, numai Spania oferă 800 de locuri de muncă în domeniul agriculturii, pentru muncitori necalificaţi. Germania ...
Conform ultimelor date primite de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru şomerii din Galaţi sunt disponibile 241 de locuri de muncă, în diverse domenii. Astfel, cele mai multe posturi sunt oferite de angajatori din domeniul electric, fiind valabile 15 posturi de electrician reparaţii şi întreţinere, zece posturi de electrician în construcţii, precum şi zece posturi de electromecanic. Nici domeniul confecţiilor nu este de neglijat, acolo fiind disponibile 11 ...
Cine vrea munceşte şi pe bani mai puţini, numai să nu se sălbăticească acasă * La 11.000 de locuitori, s-au făcut doar 18 dosare de venit minim garantat Hotărât lucru, Lieştiul nu-i o comună de oameni leneşi. Dacă ar fi fost, n-ar fi reuşit să prospere aici tot felul de societăţi care produc şi vând de toate, de la brânză ecologică până la bolţari. Totuşi, pădure fără uscături nu există, aşa că sunt şi destui lieşteni care preferă să păcălească ziua de ...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), filiala Galaţi, a dat un comunicat în care îi informează pe şomerii din oraş şi din judeţ că le sunt puse la dispoziţie 213 locuri de muncă, în diverse domenii şi pentru niveluri de studii diferite. Astfel, cele mai mari şanse de angajare le au, în continuare, cei cu studii medii, pentru aceştia existând posturi disponibile ca barman, bucătar, patiser, coafor, lăcătuş mecanic, croitor, cosmetician, electrician, ...

LOCURI DE MUNCĂ GALAŢI/ Peste 220 de posturi libere pentru şomeri

Miercuri, 30 Septembrie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Şomerii care vor să îşi găsească un loc de muncă în Galaţi pot aplica pentru unul din cele 224 de posturi puse la dispoziţia lor prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Cele mai multe posturi sunt de electrician întreţinere şi reparaţii şi lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale, câte 15 la număr. Cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele cu studii medii sunt de dulgher, zugrav, barman, brutar, cofetar, coafo ...
Gălăţenii care vor să plece la muncă peste hotare pot aplica pentru unul dintre posturile disponibile prin reţeaua de informare EURES. În colaborare cu AJOFM Galaţi, EURES oferă 1.345 de locuri de muncă în ţări precum Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia sau Republica Cehă. Cele mai multe dintre acestea sunt disponibile în Spania, ca muncitor necalificat (800 de posturi). Pe locul secund ca număr de locuri de muncă oferite se află Germania, cu 245 de posturi, urmată de Re ...
Vineri, 25 septembrie, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi şi Colegiul Naţional de Agricultură şi Economie din Tecuci vor fi gazdele bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment organizat anual de AJOFM Galaţi. Conform datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru participarea la acest eveniment au fost contactaţi 1.025 angajatori de pe raza judeţului, însă prezenţa şi-au confirmat-o doar 72, care vor pune la bătaie 747 de loc ...
Pagina 3 din 10