Un tânăr a fost la un pas să fie ucis în bătaie, pe o stradă din Galați

Un tânăr a fost la un pas să fie ucis în bătaie, pe o stradă din Galați
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Doi gălățeni au fost arestați preventiv și riscă cel puțin zece ani de închisoare, după ce au încercat să-și anihileze un ”dușman”, în plină stradă.

Faptele, de o violență ieșită din comun, de care sunt acuzați cei doi tineri s-au petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, spun procurorii, care au decis să ceară trimiterea lor după gratii pentru 30 de zile. Aflați într-un loc public, cei doi ar fi agresat cu bestialitate un alt tânăr. Anchetatorii au concluzionat că intenția lor a fost clar de a-l ucide, dată fiind ferocitatea loviturilor aplicate.

”În fapt, s-a reținut că, la data de 09.05.2026, inculpaţii, în loc public, pe fondul unui conflict spontan, după ce i-au pulverizat persoanei vătămate spray iritant-lacrimogen în faţă, au pus în executare intenția de a suprima viața acesteia, lovind-o cu picioarele peste corp, precum și cu un corp contondent, respectiv cu o bordură, în cap, acțiuni care i-au cauzat leziuni traumatice ce necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în referatul prin care au cerut Tribunalului arestarea celor doi.

Joi, 14 mai, aceștia au fost trimiși în arestul IPJ Galați, dar au contestat pe loc decizia instanței. Ei sunt acuzați de tentativă de omor.

Acesta nu a fost singurul act de o violență extremă petrecut la finele săptămânii trecute, în județul Galați. În comuna Drăgușeni, un adolescent de 17 ani a fost arestat după ce a încercat să-l omoare pe un alt tânăr cu care se certase la un joc de barbut, lovindu-l cu un par de lemn, pe care l-a smuls din gardul unei locuințe. Victima a ajuns fără prea multe șanse de supraviețuire în spital, iar agresorul, în arestul poliției.

Citit 4236 ori Ultima modificare Joi, 14 Mai 2026 17:12

6 comentarii

  • postat de Dromihete
    Vineri, 15 Mai 2026 17:50
    45.138.16.***
    Sa te fereasca sfantu de instinctul de animal din om. Daca as fi presedinte as da o lege toti tinerii sa faca obligatoriu 12 ani de scoala si cel putin 6 saptamani pe an munca voluntara.Civiliz.impusă
    0
    7
  • postat de galateanu
    Vineri, 15 Mai 2026 11:02
    5.2.208.***
    Am avut cazul individului , care ptr talharie si omor a fost eliberat, de o comisie (care cred ca e mandra de initiativa sa) , dupa...14 ani , ca sa ucida apoi o tanara de 18 ani......
    0
    10
  • postat de Gonzo
    Vineri, 15 Mai 2026 07:36
    5.13.197.***
    Riscă MAXIM 10 ani de închisoare, nu CEL PUȚIN
    0
    13
  • postat de Urgent schimbata legea
    Vineri, 15 Mai 2026 04:46
    86.124.201.***
    Inchisoare pe viata ,societatea nu are nevoie ,astia nu se fac niciodata bine la cap , cu alta ocazie altul[altii] vor intra pe mainile lor si-l vor nimicii stiind ca vor scapa usor peste zece ani.
    0
    13
  • postat de Munca silnica pe viata pentru specimene care nu sunt si nu se vor educa vreodata.
    Joi, 14 Mai 2026 19:40
    86.124.200.***
    Schimbata legea, judecati si condamnati ca majorii, deaia fac ce fac si asta cu discernamant si intentie.
    0
    61
  • postat de cine sa auda?!
    Joi, 14 Mai 2026 17:58
    89.137.225.***
    Export in China!....10 ani de munca silnica
    1
    69

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro