După salvarea de la retrogradare obținută matematic grație victoriei cu Farul, scor 3-2, din penultima etapă, gruparea gălățeană se poate gândi deja la sezonul care vine.
Fără grijile retrogradării în ultima etapă, Oțelul are probleme doar în perspectiva construirii lotului pentru abordarea noului sezon. Formația gălățeană a renunțat deja la Ștefan Bană, care a plecat cu scandal de la echipă, ceea ce înseamnă că în mod clar nu se va mai baza pe el în sezonul următor, eliberându-se astfel un post la nivelul jucătorilor eligibili pentru regula Under 21.
Lista celor care rămân fără contract din vară este completată de: Popescu, Rus, Zivulici, Iacob, Chira, Conrado, Ciobanu, Debeljuh și frații Neicu. Dintre aceștia, cu șanse mici de a mai continua sunt Popescu, Rus, Chira și Debeljuh.
Postul pe care Oțelul are nevoie cât mai repede să rezolve problema numerică, dar și valorică, este cel de fundaș central. Formația gălățeană a avut, practic, doar doi fundași centrali de meserie în lot, Iacob și Ne Lopes, plus retragerea lui Zivulici ca poziție în teren (el fiind mijlocaș central la bază). Dacă mai punem la socoteală faptul că Iacob și Zivulici rămân fără contract în această vară, nefiind clară încă situația lor, se subînțelege că postul de fundaș central este cel mai important de acoperit.
De asemenea, Oțelul duce lipsă de un atacant, după înlocuirea nefericită a lui Paulinho cu Debeljuh. Croatul nu mai jucase de mult timp până să vină la Galați și n-a reușit să marcheze niciun gol în 15 jocuri de campionat. Singura soluție ca vârf rămâne Patrick Fernandes, venit ca extremă la Oțelul și reprofilat pe parcurs.
Jucătorii sub contract cu Oțelul și din sezonul următor sunt: Ursu, Dur-Bozoancă, Jelev, Kazu, Bordun, Patrick, Bruno Paz, Andrezinho, Luan Campos, Joao Lameira, Ne Lopes, Pedro Nuno.
Politica de funcționare a clubului a fost în ultimul an de a vinde jucători pentru rotunjirea bugetului, astfel că se așteaptă ca cel puțin un jucător din lotul actual să fie cedat contra unei sume de transfer. Cel mai vizat pentru a îndeplini acest rol este Joao Lameira, despre care a cărui plecare s-a tot discutat încă din precedenta perioadă de mercato.
Nici antrenorul nu e sigur că rămâne
Incertitudine există momentan și la nivelul băncii tehnice, acolo unde Stjepen Tomas are de îndeplinit un obiectiv pentru a fi sigur de prelungirea contractului. Croatul are nevoie ca echipa să se claseze între primele trei din play-out, având automat prelungirea înțelegerii pentru încă un sezon. ”Contractul meu se termină în vară, dar există o clauză. În cazul în care nu intervine ceva, sper să rămân în continuare. Sper ca Oţelul să facă o figură şi mai frumoasă în următorul sezon”, a spus Tomas.
Pentru a încheia pe locul 9 (al treilea din play-out), Oțelul are nevoie de victorie în meciul cu Petrolul (luni, ora 20.30, în deplasare), dar și ca FC Botoșani să nu se impună la Miercurea Ciuc.

