Chiar de ninge, chiar de plouă/ nu mă doare şi nu-mi pasă:
eu cu mâinile-amândouă/ am bibliotecăreasă
tăcătoare şi deşteaptă/ ca o carte inedită
care-mbie şi aşteaptă/ vremea să i se deschidă
foile minunăţiei/ şi smeririi catedrale,
uşa-poarta veşniciei/ şi singurătăţii sale!
Şi de bate ori nu bate/ nenea vântul frunza-n dungă,
nu (mai) cred că nu se poate/ timpul sacru să-(mi) ajungă
la fereastra după care/ stă secunda mea muşcată
şi aşteaptă (re)născare/ cu o lacrimă curată
dintr-un iris – foaie verde/ stânjenel cu floare deasă –
eu nimic nu am ce pierde.../ am bibliotecăreasă!
