Am ajuns, gata, sunt,/ sunt la capătul meu,
nu e nimeni aici,/ nici măcar Dumnezeu
nu-i, să plângă adânc/ şi să-mi spună înalt:
mi-a fost frică mereu/ că poţi fi celălalt,
cel pe care l-ai dat/ pentru cel de acum,
să rămână-ntru veac/ drept pustiu şi antum!
Dacă nu-i, ce să zic?/ tac şi caut să-mi văd
peste umăr un vis/ petrecut prin păcat?
să încerc un regret/ ori un pas îndărăt?
să mă fac celălalt/ şi să-nvăţ cum să cad?
şi să nu fiu postum?/ şi să am Dumnezeu?
să m-aud: gata, nu-s,/ nu-s la capătul meu?
