Seminţe de Singurătate (dosarele Z)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Îmi pare rău că am să plec/ sub Orizontul fără capăt
şi-am să cotrobăiesc întruna,/ prin cel sfârşit şi început,
dar ştiu că o să am de-ales,/ că niciodată n-o să scapăt
nici înapoi, nici înainte.../ şi n-am să văd şi n-am s-aud!
Îmi pare rău că am să las/ Singurătatea fără mine
cum am lăsat atâtea clipe/ praf şi cu inima la gât...
s-au bucurat când au văzut/ cum se înalţă din stamine
şi din pistiluri aşteptare/ de timp frumos, de timp urât!
Ea nu ştia, eu nu ştiam/ cum face inima la vale,
cum face inima când pierde/ din sângerosul ei câştig...
ne-am dus pe dealuri să aflăm,/ din orizonturi catedrale,
cum ne numim Singurătate,/ cum suntem totul şi nimic!
Era să uit ce vreau să spun:/ eu te salut, Singurătate...
îţi las ce ţi-a plăcut la mine:/ mult şi puţin, aşa, frumos...
mă duc într-un trecut încet,/ cu flori şi frunze crenelate,
mă duc să caut alte clipe/ de jos în Sus, de sus în Jos!

Citit 1942 ori Ultima modificare Marți, 10 Aprilie 2018 18:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.